Fotbaliştii din Liga I fug în SUA

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Criza care a omorât prin efect de domino şi fotbalul românesc a pornit din Statele Unite ale Americii, dar parcă tot la locul de pornire a tsunami-ului e mai bine. În ultimul timp, nu doar românii simpli pleacă peste Ocean pentru un job mai bun, ci şi fotbaliştii.

Şi asta deoarece Major League Soccer a devenit în ultimul timp un „El Dorado" pentru jucători prin salariile oferite şi prin interesul crescut al americanilor pentru acest sport. Ultimul care a ales acest drum este Glauber Berti, fundaşul Rapidului din tur.

Rapid 150.000 de euro pe sezon, dar concedierile după intrarea în insolvenţă l-au vizat şi pe el. Trecut pe la Nurnberg şi Manchester City, fundaşul central în vârstă de 29 de ani n-a stat însă mult timp fără echipă. Deşi a făcut carieră în Europa, unde a jucat 51 de meciuri în Bundesliga nemţilor şi 46 de partide pentru Rapid în Liga I, Glauber nu mai vrea să treacă Oceanul înapoi în Europa.

Acesta a luat-o spre nord şi a semnat un contract pe două sezoane cu Columbus Crew, o echipă de mijlocul clasamentului din SUA care joacă în statul Ohio. Glauber va câştiga un salariu aproape dublu la americani, unde va fi coleg de echipă cu Fernando Higuain, fratele mai mare al vedetei lui Real Madrid, Gonzalo Higuain.

Glauber Berti nu este singurul fotbalist din Liga I care a ales să joace în ţara tuturor posibilităţilor. David Lopes, fostul fundaş al Uiversităţii Craiova, care a plecat de la olteni în 2011, face carieră în MLS. Acesta a jucat pentru Chivas USA, iar anul trecut a ieşit campion cu Los Angeles Galaxy.

De asemenea, fostul stelist, Juan Toja, care a venit în Ghencea de la FC Dallas, joacă în acest moment tot în MLS. Columbianul este sub contract cu New England Revolution. Şi Dinamo are un fost jucător în Statele Unite. Julio Cesar Santos Correa, care a jucat pentru câini 8 meciuri în 2008, evoluează acum pentru FC Toronto.

Zotincă, primul român din MLS

Exceptâdnu-i pe cei patru foşti jucători din Liga I care joacă în acest moment în SUA, ne putem lăuda şi cu un român pur sânge care a făcut carieră peste Oceanul Atlantic. Alexandru Zotincă, care a jucat pentru Inter Sibiu şi Steaua între 1995 şi 2000, a fost legitimat 10 ani în MLS, la Kansas City Comets, o echipă de sală, Kansas City Wizards şi Chivas USA. Zotincă, care este un deschizător de drumuri în acest domeniu pentru români, a antrenat, după ce s-a retras, echipa de copii a celor de la Chivas, iar în prezent este tehnicianul celor FC United, o echipă din ţinutul Orange al statului California.

Toja se bate cu Nesta şi Henry

Glauber, Lopes, Toja şi Julio Cesar se bat pentru supremaţie în MLS cu adevăraţi monştri sacri ai fotbalului mondial, veniţi în SUA după mirajul banilor şi al unui final de carieră exotic. Cei patru foşti jucători din Liga I îi au ca adversari pe Thiery Henry, fosta vedetă a lui Arsenal şi Barcelona, Juninho Pernanbucano, fost la Lyon, Marco Di Vaio, fost la Juventus şi Lazio, Alessandro Nesta, fost la AC Milan, Torsten Frings, fost la Bayern şi Werder, Danny Koovermans, fost la PSV şi Robbie Keane, fost la Tottenham. Aceştia joacă pentru New York Red Bulls, Montreal Impact, FC Toronto şi LA Galaxy.

Pele a deschis drumurile

Legendarul brazilian Pele este însă cel care a deschis drumurile către fotbalul din America. Acesta i-a făcut publicitate acestui sport în 1975, când a ales să-şi încheie cariera de jucător profesionist la New York Cosmos. Pele, care jucase până atunci doar pentru Santos, în Brazilia, a înscris în doi ani 31 de goluri pentru americani. La 30 de ani distanţă, un alt mare jucător, David Beckham, dădea Europea pe SUA, transferându-se la LA Galaxy.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net