Fotbaliștii născuți în 1997 vor fi eligibili pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

Ultima actualizare:

    Născut în 28 mai 1997, Ionuț Radu va putea participa la JO de la TokyoFoto: EPA-EFE
Născut în 28 mai 1997, Ionuț Radu va putea participa la JO de la TokyoFoto: EPA-EFE

După ce Federația Română de Fotbal s-a adresat Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA) pentru confirmarea jucătorilor eligibili la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august 2021), forul de la Zurich a anunțat că, deși competiția se va desfășura anul viitor, la ea vor putea participa și sportivii născuți în anul 1997, chiar dacă aceștia nu se vor mai încadra atunci în categoria U23 (sub 23 de ani).

FIFA a confirmat propunerea FRF printr-un comunicat emis în urma ședinței grupului de lucru dedicat impactului pandemiei Covid-19: “Am decis să păstrăm criteriile de eligibilitate originale. Mai exact vor avea drept de joc fotbaliștii născuți începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă”.Cu o zi înainte ca forul mondial să ia această decizie, în 3 aprilie, Aleksander Ceferin, președintele UEFA, i-a expediat o scrisoare președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în care anunța că susține demersul FRF la FIFA: “Amânarea Jocurilor Olimpice nu trebuie să le ia jucătorilor care au obținut calificarea oportunitatea de a participa la turneul final. Vă asigur că UEFA va susține poziția Federației Române de Fotbal în demersul făcut la FIFA”.Până la această derogare, regulamentul FIFA pentru competiția masculină de fotbal de la Jocurile Olimpice precizează referitor la dreptul de participare: “Federațiile afiliate la FIFA pot participa cu echipa naționala U23. Lotul trebuie să fie format din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită de vârstă“.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image