Gabi Tamaş pleacă de la Steaua

Ultima actualizare:

    Gabi Tamaş a jucat puţin la Steaua, dar se gândeşte la plecarea într-un campionat mai puternic
Gabi Tamaş a jucat puţin la Steaua, dar se gândeşte la plecarea într-un campionat mai puternic

Gabi Tamaş a ales în iarnă să vină la Steaua şi a semnat un contract pe doi ani şi jumătate. A avut ofertă şi de la Dinamo, echipa care l-a lansat în fotbalul mare, dar a preferat banii mai mulţi ai campioanei. Fundaşul nu s-a impus însă, fiind mai mult rezervă, iar din vară impresarul său speră să-l ducă la alt club.

Gabi Tamaş a jucat destul de puţin la Steaua. A revenit după o accidentare dar şi aşa tehnicianul Costel Gâlcă nu-l foloseşte prea des.

“N-o să rămână situaţia asta, o să revină şi o să joace, nu cred că va fi o problemă. El a avut o accidentare la talpă, iar dacă duce un meci de uzură începe să-l doară, dacă joacă tot meciul”, a explicat agentul său, Florin Manea, la sport.ro.

Tocmai pentru că vrea ca fundaşul să evolueze mai mult, impresarul se gândeşte foarte serios să-i caute altă echipă din vară. Tamaş a semnat în această iarnă un contract valabil doi ani şi jumătate cu Steaua, însă are o clauză conform căreia poate pleca dacă are o ofertă din străinătate.

“În vară, ne gândim să găsim un alt angajament. Asta a fost şi ideea, iar eu îmi doresc să le ofer jucătorilor mei contracte din ce în ce mai bune. Deocamdată el vrea să se concentreze să intre în Champions League cu Steaua, poate să plece şi după meciurile din preliminarii”, a mai precizat Manea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net