Ganea jr vrea să-şi întreacă tatăl în carieră
Aşchia nu sare departe de trunchi, este proverbul care descrie perfect relaţia dintre fotbalistul Ionel Ganea şi fiul său, George (12 ani).
La 6 ani puştiul a pus pentru prima oară piciorul pe minge, iar după doar doi ani el a reuşit să câştige Cupa Banatului, obţinând şi titlul de golgheter. Băiatul joacă pe acelaşi post ca şi tatăl sau, cel de atacant, şi reuşeşte să marcheze gol după gol.
Ultima competiţie importantă pe care a câştigat-o a fost finala cupei pe Bucureşti, Hagi Danone, unde juniorii echipei dinamoviste s-au impus în faţa ploieştenilor (scor 3-2). George fiind cel care a marcat cel de-al treilea gol, ducând puştii de la Dinamo în finala naţională.
Cei doi bărbaţi ai familiei Ganea au fost prezenţi zilele trecute la inaugurarea unui teren de fotbal sintetic ce măsoară 800 mp, în cadrul Bazei Sportive „Toni Doboş". Ganea jr şi tatăl său au jucat un meci demonstrativ, făcând parte din echipa fostelor glorii ale fotbalului românesc, alături de Doboş, Ionuţ Lupu, Miodrag Belodedici şi Ion Vlădoiu.
Fostul internaţional Toni Doboş a inaugurat la sfârşitul anului trecut o bază de sport şi o şcoală de fotbal care îi poartă numele. Baza Sportivă "Toni Doboş" este în curs de extindere şi este situată în cartierul Militari din Bucureşti, pe Strada Liniei.
Şcoala de fotbal are ca scop descoperirea şi îndrumarea talentelor fotbalistice. Înscrierile se pot face pe tot parcursul anului, grupele de copii fiind între 5 şi 12 ani. Taxa de antrenament este de 150 lei/lună şi include 3 antrenamente pe săptămână plus meciuri de pregătire în weekend.
Echipamentul sportiv necesar antrenamentelor este pus la dispoziţie de baza sportivă în schimbul sumei de 500 de lei, care se returnează după renunţarea la serviciile sportive.