Gică Hagi, oprit în trafic de Poliția Rutieră, chiar de ziua lui! „Regele” a tras o sperietură de nota 10, dar ce a urmat e uluitor

Gheorghe Hagi, cunoscut drept „Regele” fotbalului românesc, a fost astăzi protagonistul unui moment inedit, când a fost oprit în trafic de către agenții de la Poliția Capitalei.

Hagi, oprit în traficul din București
Hagi, oprit în traficul din București

Incidentul a avut loc în apropiere de hotelul Crowne Plaza, locul unde Hagi și-a lansat autobiografia chiar în această zi specială, scrie Adevarul. 

Contrar aȟteptărilor, oprirea nu a fost cauzată de vreo abatere rutieră, ci a fost parte a unei misiuni speciale organizate de Poliția Capitalei.

Sub pretextul unei operațiuni riguroase, agenții au orchestrat o adevărată „ambuscadă” cu scopul de a-i face o surpriză plăcută legendei fotbalului românesc, care astăzi a împlinit 60 de ani.

„Astăzi este despre tine, „Comandante”! Am oprit, în trafic, legenda fotbalului românesc. Poliția Capitalei a avut o misiune specială: să-l oprim, în trafic, pe Gică Hagi. Cu motiv, bineînțelețes. Știam că azi împrelinește 60 de ani și voiam să-i facem o surpriză”, au transmis polițiștii pe contul oficial de Facebook.

L-au oprit să îi zică „la mulți ani”

Planul a fost pus la punct în cele mai mici detalii, iar agenții au acționat cu precizie. După ce l-au oprit, s-au apropiat de mașina sa nu pentru a cere actele, ci pentru a-i ura un sincer „La mulți ani!” și a-i oferi un tort aniversar din partea Poliției Capitalei. Momentul a fost organizat în colaborare cu postul TV Prima Sport, adăugând o notă festivă zilei speciale.

Gheorghe Hagi, care este și imaginea BMW în România, a primit cu zâmbetul pe buze surpriza, transformând o simplă oprire în trafic într-un moment de bucurie autentică.

De altfel, ziua de naștere vine într-un context important pentru Hagi, echipa sa, Farul Constanța, urmând să dispute mâine un meci crucial în Superligă împreotriva celor de la Sepsi.

Astfel, „amenda” primită de Hagi a fost una simbolică: o porție generoasă de recunoștință și apreciere din partea celor care, de obicei, veghează la respectarea regulilor în trafic, dar care astăzi au demonstrat că pot crea momente memorabile și dincolo de datoria lor zilnică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Campionatul Mondial 2026 jpg
UTA Arad FCSB (Sportpictures) jpg
Ungaria Romania, handbal feminin (Sportpictures) jpeg
Diego Maradona (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Marius Maldarasanu (Sportpictures) jpg
Minge fotbal (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net