Gigi Becali: «M-a pedepsit Dumnezeu că am fost nenorocit!»
Prima manşă a turului 3 preliminar al Ligii Europa a arătat două echipe româneşti total debusolate: Steaua a fost învinsă inexplicabil de Spartak Trnava, 0-1, în timp ce Rapid a bifat înfrângerea etapei, 0-4, în partida cu Heerenveen.
Steaua şi Rapid au fost jenante! Prima a pierdut în faţa unui adversar, Spartak Tranva, 0-1, care nici nu visa la un asemenea rezultat, iar "vişiniii" au fost ciuca bătăilor în Olanda, Heerenveen punctând de 4 ori.
Rezultatele dezastruoase au provocat un scandal în lanţ, atât în Ghencea cât şi în Giuleşti. Patronul Gigi Becali îl dă afară pe portarul Tătăruşanu, şeful LPF, Dumitru Dragomir, crede că pe Reghe "nu-l mai prinde paltonul" pe banca Stelei, iar tehnicianul Rapidului, Ioan Sabău, se scuză: "Asta e valoarea fotbalului românesc."Roş-albaştrii au arătat că nu au portar, Tătăruşanu "bifând" al treilea meci în Europa în care a gafat nepermis, incluzând şi "dubla" cu Twente. Oricum, de acum va sta pe tuşă, iar Stanca va deveni titular.
Tătăruşanu a greşit decisiv la golul marcat de Spartak
"Degeaba l-am forţat pe Tătăruşanu ca să-l vindem. El doarme în poartă, greşeşte mereu, e slab, iar Dumnezeu ne-a pedepsit pentru că n-am fost drepţi cu Stanca. Pe Tătăruşanu nu o să-l vindem niciodată. Şi acum au fost impresari, dar cine să-l mai ia? Păi, dacă apără şi-n retur, ratăm calificarea. Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să fiu smerit, să nu mai fiu nenorocit, fiindcă am ţinut ghină şi Vasluiului şi Rapidului. Dumnezeu mi-a dat acum să ţin minte, ca să-mi văd doar de ale mele", a răbufnit Gigi Becali.
Apoi, patronul i-a pus la zid pe alţi patru jucători: "Nu am ce să-i reproşez lui Reghecampf. Nu poate să alerge în locul lui Tibi Bălan, nu poate să-i pună un ceas deşteptător la cap lui Mihai Costea, nu poate să-l facă fotbalist pe Rocha, iar Nikolici e antigol. Nu avem atacanţi".
Dacă antrenorul a scăpat de criticile patronului, în schimb a intrat în gura preşedintelui LPF, Dumitru Dragomir. "Nu poţi să joci acasă fără Dumitraş şi cu doi mijlocaşi defensivi. Nu ştiu dacă Gigi îl va da afară dacă nu se califică, dar nu cred că va schimba multe paltoane la Steaua".
O dezamăgire şi mai mare decât Steaua, atât prin prisma jocului, cât şi a scorului care păstrează şanse minime de calificare în play - off, este rezultatul obţinut de Rapid la Heerenveen. 4-0 pentru olandezi. Acest scor a fost şi cel mai dur dintre cele 29 de meciuri jucate joi seara.
Nici istoria nu-l ajută pe Reghe
Înfrângerea cu slovacii de la Spartak Trnava, 0-1, înseamnă al optulea eşec din istorie pentru stelişti într-un meci pe teren propriu şi în această fază a competiţiei.
O singură dată roş-albaştrii au reuşit să treacă mai departe: în 1993, în primul tur al Ligii Campionilor, au fost învinşi acasă de Croaţia Zagreb, 1-2, însă în retur au câştigat cu 3-2. În rest au fost învinşi de adversari ca Austria Viena, Dinamo Zagreb, Genoa, Valencia, Dinamo Kiev şi FC Sevilla.