Glume între Borcea şi Copos: «Îţi iei între doi şi patru ani de închisoare!»

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Copos şi Borcea se amuză cu  orice prilej (Foto: Mediafax)
Copos şi Borcea se amuză cu orice prilej (Foto: Mediafax)

Dosarul “Transferurilor” a devenit o adevărată telenovelă în fotbalul românesc.

Ieri, a avut loc cea de a 37-a înfăţisare, la care au participat Victor Becali, Gică Popescu, George Copos, dar şi Cristi Borcea, revenit după şase absenţe la Tribunalul Bucureşti.

Lipsa dinamovistului a fost observată şi de judecători, care l-au admonestat: "Veniţi în funcţie de anotimpuri, domnule Borcea!".

"M-aţi adus la 30 de grade ca să stau aici, o să mă prindă şi campionatul viitor", a răspuns acţionarul "câinilor".

Cel mai spumos moment a fost reprezentat însă de dialogul dintre Borcea şi Copos, survenit ca urmare a intervenţiei dinamovistului către procurori.

George Copos: "Domnule Borcea, terminaţi cu jocurile astea!"

Cristi Borcea: "Mă informez şi eu".

George Copos: "Credeţi că aici e Dinamo?! Mai e şi un club sărac precum Rapid!".

Cristi Borcea: "Ai uitat că ai fost miliţian. Copos e cel mai vechi miliţian, ducea steagul pe la Dinamo".

George Copos: "Am semnat eu vreun act?".

Cristi Borcea: "Atunci te-ai scos, iei doar între doi şi patru ani!".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Adelina Chivu
Cristi Chivu FOTO AFP
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristi Chivu si Internazionale Milano (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Universitate Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Universitatea Craiova Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
image
image