Gnohere, decisiv pentru a şaptea oară pentru FCSB

Ultima actualizare:

    Gnohere e golgheterul FCSBFOTO: Sportpictures.eu
Gnohere e golgheterul FCSBFOTO: Sportpictures.eu

Autor al golului victoriei cu Lazio, atacantul francez e fotbalistul care a adus cele mai multe puncte şi victorii în acest sezon pentru FCSB.

FCSB a scris o pagină de istorie joi seară. Fotbaliştii antrenaţi de Nicolae Dică au învins cu scorul de 1-0 pe Lazio, obţinând prima victorie din istoria lor în faţa unei echipe din Italia. Succesul din prima manşă a 16-imilor Ligii Europa a fost adus de atacantul francez Harlem Gnohere, care s-a obişnuit să fie omul decisiv în acest sezon pentru vicecampioană.

Golul marcat de el în minutul 29, atunci când a scăpat singur cu portarul advers şi a şutat din alergare pe sub acesta, a adus o victorie la care doar foarte puţini suporteri români îndrăzneau să spere. „Ne-am dorit să ne ridicăm la nivelul celor de la Lazio şi chiar am reuşit asta în unele momente. Consider că am arătat ca o echipă mare, că ne-am creat ocazii şi am înscris, dar cel mai important este că nu am primit gol. Jucătorii au arătat o atitudine bună şi merită felicitaţi. Această victorie înseamnă foarte mult pentru mine şi pentru echipă, dar acum cel mai important este returul. Mă bucur că am putut gândi şi noi că putem pune probleme unei echipe din Italia", a spus Nicolae Dică la finalul partidei.

Omul serii a fost, desigur, Gnohere, care a fost din nou decisiv pentru echipa sa. „Bizonul” nu se află pentru prima dată în această postură, fără el FCSB fiind deja eliminată din Liga Europa, dar şi cu mult mai multe puncte în spatele liderului Ligii 1, CFR Cluj. Concret, în acest sezon francezul a mai înscris două goluri în Liga Europa. Poate părea puţin pentru un vârf, dar să ne amintim că reuşitele lui au venit în dificila deplasare din Israel, din etapa a treia a grupelor. FCSB s-a impus atunci cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la Hapoel Beer Sheva, iar Gnohere a marcat în minutele 70 şi 75, deşi fusese introdus abia în minutul 69 pe teren. Fără acea victorie, bucureştenii nu ar mai fi ocupat locul secund în grupă ci un loc în faţa televizoarelor urmărind partidele lui Lazio.

În campionat, atacantul din Franţa şi-a făcut datoria cu vârf şi îndesat. El a adus, prin golurile sale, nu mai puţin de 9 puncte. A adus victoriile cu Poli Timişoara (1-0, în deplasare) şi cu Concordia Chiajna (2-1, acasă), dar a şi scos trei egaluri. Cele trei meciuri - cu CS U Craiova, Poli Iaşi şi Astra - s-au terminat cu 1-1 şi au avut loc pe propriul teren.

Din păcate pentru formaţia sa, Gnohere nu va fi prezent în teren în derby-ul cu Dinamo, de duminică, fiind suspendat. Dar va reveni în echipă joia viitoare, de la ora 20.00, atunci când e programat returul cu Lazio, de la Roma.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net