Granzii Europei, la pământ
Până acum, rar se întâmpla ca „balaurii” Germania, Spania şi Olanda să piardă meciuri în grupele de calificare la turneele finale. Ei bine, în actualele preliminarii, cele trei superforţe ale Bătrânului Continent s-au predat în acelaşi timp, contra unor adversari modeşti.
Aparent lejer, sistemul de calificare la Euro 2016 pare să fie cu două tăişuri pentru naţionalele cu ştaif ale Europei. La adăpostul faptului că în Franţa vor merge direct primele două clasate din fiecare grupă plus locul trei cu cel mai bun punctaj (celelalte opt merg la „baraj”), echipe precum Germania, Spania sau Olanda şi-au permis luxul să pornească mai greu, cu frâna de mână trasă. Astfel, ultimele zile ne-au oferit adevărate „bombe” în fotbalul european.
Cu două înfrângeri, olandezii sunt în pericol
Surprizele au început încă de joia trecută, când Spania a cedat toate punctele în Slovacia (1-2), o înfrângere venită după 36 de meciuri consecutive în preliminarii ale ibericilor încheiate cu rezultate pozitive. Câştigătoare a ultimelor două Europene, Spania şi-a complicat grupa, în condiţiile în care slovacii şi ucrainenii au acum pretenţii întemeiate la primele două poziţii.Dacă declinul spaniolilor era oarecum anunţat, nimeni nu se aştepta ca proaspăta campioană mondială, Germania, să facă şi ea un pas greşit. Sâmbătă, la Varşovia, nemţii s-au prezentat cu o serie incredibilă de 33 de meciuri fără eşec în competiţiile oficiale şi cu 13 victorii la rând în calificările pentru Mondiale şi Europene. Aceste cifre n-au mai contat pe teren, unde Polonia s-a impus cu 2-0. „Ce se întâmplă cu noi, Jogi?”, a fost întrebarea adresată de ziarele din Germania selecţionerului Löw, care părea să aibă o naţională indestructibilă.
Aceeaşi întrebare e valabilă şi în cazul Olandei, o echipă a cărei regularitate în meciurile preliminare era de speriat. „Portocala Mecanică” a ţinut însă pasul cu Spania şi Germania, stricându-se chiar mult mai rău. În primele trei runde, batavii au pierdut deja de două ori, cu Cehia şi cu Islanda, şansele de calificare ale naţionalei antrenate de Guus Hiddink subţiindu-se văzând cu ochii. Luni seară, eşecul Olandei de la Reykjavik (0-2) a fost unul istoric, islandezii câştigând în premieră împotriva unei echipe care la ultimele două Mondiale a fost în primele patru.