Grigoraş, dat afară ilegal de la Pandurii?
Antrenorul Petre Grigoraş s-a despărţit cu scandal de Pandurii. El susţine că oficialii clubului au acţionat ilegal şi că nu a încasat niciun salariu din vara lui 2016, când a venit la echipă. Gorjenii vor să-l pună în locul său pe Flavius Stoican.
"Am vrut să văd care e reacția administratorului special Golea, dar e clar că n-am spus-o chiar atât de serios. Am spus că accept ce mi-a propus dânsul: 1.500 de euro brut. I-a căzut fața, vă dați seama. Se așteptau ca eu să fiu un tip care să cedez din start, să rup imediat contractul și să plec. Bineînțeles că suma a fost propusă ca să plec, dar eu am acceptat-o. Surpriză! Vă daţi seama că i s-a schimbat faţa. După care a început cu alte lucruri, că trebuie să încercăm cu altcineva.
Trebuia să îmi spună dinainte de Sărbători. Mi s-a dat o hârtie că o să-mi dea ce mai au să-mi dea din contract. Dânsul avea pregătită şi decizia de încetare a contractului de muncă cu litera i, parcă, care nu mai există.
Au existat nişte replici verbale, dar atât. Am primit decizia de încetare a contractului, ceea ce mi se pare ilegal. Trebuie să faci cercetări, să dai avertisment, amenzi, nu aşa...O trimit şi eu la avocaţi, că nu mă pricep. Dacă mă pricepeam mai mult la acte, eram avocat eu. Mi-au desfăcut contractul, mi-au dat decizia de încetare din data de 9, ce să mai caut la antrenamente? Nu mi-am dat nicio demisie, nimic.
Nu am primit niciun salariu de când am venit la Pandurii, în vară. Dânşii au încercat altă modalitate, o modalitate neloială, neprincipială. Aveam o relaţie bună, de asta am rămas extrem de surprins. Dar asta este viaţa, trebuie să acceptăm deciziile luate de unii. Ei mai întâi mi-au propus să ne despărţim amiabil, nu ne-am înţeles, după care a scos de sub mapă decizia de încetare a contractului cu data de 9", a declarat Petre Grigoraş la Digi Sport.