Hagi, nou atac la FRF: "O să faceţi coadă să-i luaţi autograf lui Ianis!"
Gheorghe Hagi pare într-un conflict permanent cu actualii conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, "Regele" nepierzând niciun prilej pentru a-i ataca dur pe Burleanu şi compania.
După meciul Viitorului cu Astra, câştigat cu 1-0, fostul internaţional a sărit la gâtul lui Andrei Vochin, fostul jurnalist care acum este consilierul presonal al preşedintelui FRF. Tema: fiul său, Ianis Hagi, nedreptăţit, crede "Regele", în selecţia la loturile de juniori. "Un jucător care a făcut atât de multe lucruri să nu fie promovat... aștept și eu un răspuns de la Andrei Vochin. Să nu zică că sunt frustrat. Dă-mi răspuns, Andrei! Aștept răspuns public, că ești în Federație. Zice Hagi bine sau zice greșit. Anul trecut a fost calificarea de U19, pe care ați pierdut-o. A fost Ianis la vreun antrenament? Stai liniștit că vei fi printre cei care îi vor cere autografe lui Ianis. O să faci coadă acolo la el. Nimeni nu îmi face mie program. Mi-l fac eu. Mă întâlnesc cu cine vreau, când vreau, pentru că sunt Hagi. Săriți calul! Eu sunt cel mai mare pilon al FRF în momentul de față. Cu mine vorbiți, eu sunt liderul Generației de Aur. Ai greșit-o. Sunt mai implicat ca tine în fotbal de 100 de ori", a declarat antrenorul Viitorului.