Haţegan, arbitru bun de Euro, gafeur în derby!
Ovidiu Haţegan, arbitrul care ne va reprezenta la Euro în vară, a condus derby-ul Dinamo - Steaua, dar a greşit în câteva rânduri. A validat golul roş-albaştrilor, deşi a fost ofsaid, a eliminat prea uşor doi jucători, câte unul de fiecare parte, Filip şi Hamroun, şi nu l-a dat afară pe Pintilii.
"Mi se pare că toţi cei trei jucători ar fi pe aceeaşi linie şi că jucătorul a fost în ofsaid. Pe asistent îl prinde foarte prost plasat, nu îl prinde pe linia penultimului apărător şi nu ştiu dacă câmpul lui vizual este foarte bun", a spus fostul mare arbitru internaţional, Ion Crăciunescu, la Digi Sport. Golul a fost marcat de Hamroun, iar asistentul incriminat este Sebastian Gheorghe.
"La învălmăşeala aceea, am văzut aşa o exigenţă la roşu, mi s-a părut exagerat. E drept că i-a pus mâna pe gât, dar nu îl strânge din faţă, îi pune mâna pe ceafă. Nu cred că a văzut cât l-a strâns acolo. Nu mi s-a părut un fault violent", a mai spus Crăciunescu. Spre finalul jocului, Hamroun şi Filip s-au contrat şi au fost eliminaţi.
"A fost un fault clar, era cel puţin cartonaş galben", a explicat Crăciunescu. Pintilii a primit cartonaş galben în minutul 9, când l-a faultat pe Bicfalvi, iar în minutul 65 a intrat dur la Palici. În minutul 72 a comis un nou fault, a fost iertat din nou, iar antrenorul Stelei l-a scos imediat din teren şi l-a băgat pe Bourceanu.
"Haţegan este un arbitru care merge la Euro, dar dacă nu e în stare să scoată de pe teren un jucător pe care l-a eliminat, cum a fost în cazul lui Filip, n-are ce căuta acolo! Nu e normal să nu poţi să te ridici la nivelul unui astfel de meci. Arbitrul de linie a luat toate deciziile doar împotriva noastră", a spus Reghecampf.