Ianis Hagi şi Florin Andone, cu bagajele făcute
Abia transferaţi la Genk, respectiv Galatasaray, cei doi internaţionali români se pregătesc de plecare.
Doi dintre jucătorii cu greutate din naţionala României, Ianis Hagi (21 de ani) şi Florin Andone (26 de ani) vor avea o iarnă complicată în ceea ce priveşte situaţia de la echipele lor de club. Pe de-o parte, fiul lui Gică Hagi e din ce în ce mai nemulţumit cu statutul de rezervă la Genk, astfel că va căuta o soluţie de salvare. „Poate pleca în următoarea perioadă de transferuri pentru că nu primeşte prea multe şanse de a juca”, a confirmat presa belgiană. Cumpărat vara trecută de la Viitorul, Ianis Hagi ar putea fi îndrumat, sub formă de împrumut, spre o altă echipă din Belgia, una cu pretenţii mai mici. De asemenea, nu-i exclusă o revenire a lui Ianis în Liga I, FCSB-ul lui Gigi Becali fiind o variantă plauzibilă. În ceea ce-l priveşte pe Florin Andone, acesta va plăti scump accidentarea suferită într-un moment în care avea şansa să se impună printre titularii lui Galatasaray. Din păcate, oficialii grupării din Istanbul sunt decişi acum să renunţe definitiv la Andone şi să-l retrimită la Brighton, echipa din Anglia de care aparţine. Cel mai probabil, cei de la Brighton îi vor căuta lui Andone o altă destinaţie, în contextul în care românul şi-a exprimat deschis nemulţumirea faţă de felul în care a fost tratat la clubul din Premier League.