Îi paște retrogradarea! Ei sunt stranierii care tremură pe final de sezon

Ultima actualizare:

    Florin Andone
Florin Andone

În frunte cu Florin Andone, mai mulţi internaţionali români de peste hotare sunt scufundaţi în subsolul clasamentelor.

Pentru că în vară se desfăşoară Campionatul Mondial din Rusia, majoritatea campionatelor tari din Europa se apropie de linia finişului. În ceea ce priveşte jucătorii români, puţini sunt cei care se luptă pentru titluri (Chiricheş cu Napoli, Keşeru şi Moţi în Bulgaria, Răduţ în Polonia sau Latovlevici cu Galata în Turcia). În schimb, adică în zona retrogradării, găsim mult mai mulţi fotbalişti autohtoni.

Poate că cea mai dureroasă situaţie o are atacantul Florin Andone, care e pe cale să se întoarcă în a doua divizie spaniolă, acolo unde a explodat în urmă cu câţiva ani. Transferul la Deportivo ar fi trebuit să-i aducă lui Andone bucuria unei clasări în prima jumătate a ierarhiei din La Liga, însă gruparea din La Coruna a făcut un sezon catastrofal. Înainte de meciul disputat vineri, pe teren propriu cu Malaga, Andone şi colegii săi au strâns nu mai puţin de 15 meciuri la rând fără victorie. Consecinţa a fost alunecarea în clasament până pe locul 19, penultimul, la opt lungimi distanţă de prima poziţie salvatoare, ocupată de Levante.

În Italia, un alt campionat de top, fostul stelist Alin Toşca s-a transferat în această iarnă la o grupare care nu mai are nici o şansă de a continua la anul în Serie A. În 29 de etape, Benevento n-a adunat decât 10 puncte şi are nevoie de un adevărat miracol pentru a se apropia de linia roşie. Dacă Toşca şi Benevento sunt condamnaţi, Adrian Stoian se va lupta până în ultimele runde să scape de retrogradare. Crotone, formaţia antrenată de Walter Zenga, e la bătaie cu alte 4-5 echipe pentru evitarea locurilor 18 şi 19.

Alex Maxim
Alex Maxim

Şi în Bundesliga avem un român care urmăreşte „colacul de salvare” în finalul stagiunii. Este vorba despre mijlocaşul Alex Maxim, a cărui echipă (Mainz) ocupă în prezent locul destinat barajului cu o grupare din liga secundă. Soarta lui Maxim se va decide în ultimele şase runde, Mainz şi Wolfsburg ducând o luptă umăr la umăr pentru a nu intra la baraj.

Mergând mai departe, spre Est, Marius Alexe a rămas singurul român de la Karabukspor, echipă care a intrat în colaps din cauza problemelor financiare. Practic, Karabuk a renunţat complet la luptă şi va fi prima echipă retrogradată din prima ligă a Turciei. Apoi, în Rusia, mai sunt şase etape până la final, iar bătălia pentru evitarea retrogradării e una încinsă. Pe acest front găsim şi doi români, Paul Anton de la Anji şi Eric Bicfalvi de la Ural. Şi în Polonia va fi o confruntare între români la coada ierarhiei. Astfel, în play-out sunt angrenaţi Cornel Râpă (Pogon Szczecin), Gabi Matei, Gabi Iancu şi Purece (Nieciecza) şi Benga (Nowy Sacz).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net