Încă două victorii şi mergem la Euro!
Victoria cu Insulele Feroe, coroborată cu celelalte rezultate ale grupei, le-a deschis larg uşa tricolorilor către turneul final din Franţa. Pentru a juca la Euro 2016, naţionala lui Iordănescu mai are nevoie de două victorii.
În ciuda succesului chinuit de la Ploieşti contra feroezilor, totul a mers perfect pentru România. Calculele calificării s-au simplificat considerabil după ce Finlanda a pierdut în Irlanda de Nord (1-2), în timp ce Ungaria şi Grecia au remizat la Budapesta (0-0). Tricolorii au acum 13 puncte, iar matematica spune că nu mai avem cum să pierdem unul dintre primele trei locuri dacă ajungem la cota de 20 de puncte. Practic, acest lucru se va întâmpla şi cu 19 puncte, fiind greu de crezut că Finlanda va bate tot până la final, inclusiv la Bucureşti cu cel puţin 3-0.
Aşadar, cu alte două victorii în ultimele cinci partide (una fiind returul cu Feroe), România e aproape sută la sută pe podiumul grupei. Cum doar primele două poziţii duc direct la Euro, rămâne un mic semn de întrebare. Mai exact, dacă prin absurd vom termina grupa pe locul trei, sub Irlanda de Nord şi Ungaria, atunci cele 19 puncte ale României ar trebui să ne trimită tot în Franţa. Conform sistemului de calificare, dintre cele nouă ocupante ale locurilor trei în preliminarii, una singură merge direct la Euro, iar celelalte opt la „baraj”. Clasamentul se face ţinând cont de punctajul din grupă, eliminând rezultatele cu ultima clasată. În acest caz, România ar avea 13 puncte (19 – 6), suficient în proporţie de peste 90 la sută pentru a fi prima.
Programul României până la final:
Irlanda de Nord - România (13 iunie), Ungaria - România (4 septembrie), România - Grecia (7 septembrie), România - Finlanda (8 octombrie), Feroe - România (11 octombrie).
Sărbătorim la Budapesta?
Cu victorii în următoarele două deplasări şi cu un mic ajutor din partea celorlalte rezultate ale grupei, România ar putea deveni la 4 septembrie, la Budapesta, prima naţională care îşi asigură biletele pentru Euro 2016. Condiţia? Noi să batem în Irlanda de Nord şi Ungaria, maghiarii să nu câştige în Finlanda la 13 iunie, iar nordicii să nu bată în Grecia la 4 septembrie.