Incidente la Londra și Roma. Fanii englezi au forțat intrarea pe stadionul Wembley

Ultima actualizare:

    Polițiști călare au intervenit în zona stadionului WembleyFoto: EPA-EFE
Polițiști călare au intervenit în zona stadionului WembleyFoto: EPA-EFE

Găzduită de Stadionul Wembley, al doilea ca mărime din Europa după Camp Nou, finala Campionatului European de fotbal a fost prefațată de ciocniri între fanii englezi și forțele de ordine. Un număr mic de suporteri fără bilete a reuşit să pătrundă în arenă. Au fost reţinute 49 de persoane. De asemenea, și după meci s-au consemnat incidente, inclusiv la Roma.

Meciul Italia - Anglia (1-1 după 120 de minute de joc, 3-2 la loviturile de departajare) a stârnit un interes enorm în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În afara celor care și-au cumpărat un bilet, în zona arenei Wembley s-au strâns mii de fani fără tichet de acces. Cu câteva ore înaintea fluierului de start, unii dintre aceștia au forțat intrările în stadion. Fanii s-au luptat cu forțele de ordine masate în zona scărilor ce duceau spre inelul de acces. Potrivit poliției britanice, un număr mic de fani fără bilete au reușit să pătrundă în stadion. De altfel, pe rețelele de socializare au fost postate imagini și filmulețe cu numeroase persoane care au trecut barierele de la intrare. În filmările făcute postate de video blogger-ul Paul Brown, fanii puteau fi văzuţi luptându-se cu stewarzii şi cu poliţiştii. Brown a spus că nu există poliţie suficientă pentru a face faţă mulţimii. De asemenea, producătorul BBC News Warren Moran a declarat că a văzut oameni fără bilete forţându-şi drumul peste turnichete, dar nu a putut spune dacă intrușii au fost scoşi ulterior de pe stadion. El a adăugat că zeci de oameni forţau intrarea la porţile pentru persoanele cu dizabilităţi, care erau deschise. Un videoclip postat de reporterul Sky Sports, Michelle Owen, a arătat câţiva fani care au trecut peste bariere în timp ce stewarzii priveau.Totodată, Poliţia Metropolitană a anunţat că a lucrat cu personalul de securitate pentru a preveni alte forţări. De asemenea, aceasta i-a sprijinit pe oficiali în evacuarea fanilor fără bilete. Precizările forțelor de menținere a ordinii publice au survenit după ce administratorii Stadionului Wembley au negat că vreo persoană fără bilet ar fi intrat. "Nu au existat persoane fără bilet care au trecut de barierele de securitate şi au intrat în interiorul stadionului", au susţinut aceștia. Într-o declaraţie ulterioară, un purtător de cuvânt al administraţiei stadionului a spus: "A existat o încălcare a securităţii şi un grup mic de oameni a intrat pe stadion. Lucrăm acum îndeaproape cu stewarzii şi cu forţele de securitate pentru a identifica aceste persoane. Orice persoană fără bilet din interiorul stadionului va fi evacuată instantaneu".Filmările din interiorul arenei au arătat persoane luptându-se să intre pe stadion, iar unii au reuşit. Corespondentul BBC a relatat că a durat până la pauză ca stewarzii să elibereze platforma destinată spectatorilor cu dizabilităţi de pe Wembley. ”Zona a fost împânzită de oameni care nu ar fi trebuit să fie acolo şi a fost o situaţie destul de enervantă", a spus acesta.În zona Stației Wembley Stadium, un bărbat a fost dus la spital după ce a fost lovit de un autobuz pe High Road. Poliţia a spus că şoferul autobuzului s-a oprit la faţa locului şi că rănile bărbatului nu i-ar pune viaţa în pericol. Federația Engleză de Fotbal (Football Association) a considerat drept "total inacceptabile" aceste lucruri, iar cei implicaţi sunt "o ruşine pentru echipa Angliei". FA a menţionat că va "colabora cu autorităţile competente pentru a lua măsuri împotriva oricui este identificat că a forţat intrarea ilegală în stadion".Zona stadionului Wembley n-a fost singura din Londra unde s-au produs incidente. Un număr mai numeros de suporteri fără bilete a încercat, de asemenea, să intre în fan zone-ul din Trafalgar Square cu puţin timp înainte de startul meciului, a precizat poliţia.În urma incidentelor de la Londra, potrivit unui nou raport dat publicității în timpul noapţii, 49 de persoane au fost reţinute şi 19 poliţişti au fost răniţi. 

Fani răniți și pe străzile din Roma

Sărbătoarea câştigării de câtre Italia a titlului european s-a declanșat peste tot în Peninsulă. În Piazza del Duomo din Milano, cel puțin 15 oameni au fost răniţi. Potrivit gazzetta.it, trei tineri de 20 de ani au fost spitalizaţi de urgenţă, doi dintre ei în cod roşu pentru diverse răni provocate de petarde. Un alt tânăr, de 21 de ani, de origine străină, a fost internat pentru o rană gravă la abdomen. Un alt tânăr de 21 de ani a suferit amputarea a trei degete ale unei mâini din cauza exploziei unei petarde.În timpul nopţii de duminică spre luni, au existat rapoarte despre atacuri asupra transportului public, în special asupra tramvaielor, în care s-au urcat mulţi fani, despre coşuri de gunoi incendiate şi chiar despre producerea unui jaf. Victime au fost două persoane care sărbătoreau în maşină. Autovehiculul a fost înconjurat de mai mulţi bărbaţi care au luat un telefon mobil de la pasageri. Doi dintre agresori, ambii algerieni, au fost reţinuţi mai apoi de poliţişti locali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net