Ioan Ovidiu Sabău: «Copos trebuie să-mi dea 250.000 de euro!»

Ultima actualizare:

    Ioan Ovidiu Sabău
Ioan Ovidiu Sabău

Rapid a pierdut vineri pe teren propriu cu FC Braşov, 1-2, iar rezultatul i-a fost fatal antrenorului Neluţu Sabău.

Tehnicianul a fost demis, iar sâmbătă dimineaţa a fost anunţat oficial că nu se mai ocupă de echipă. Totuşi, chiar dacă Marian Rada a stat pe bancă la meciul cu Dinamo, de aseară, în acte, tot „Moţul" e antrenorul principal al Rapidului. Asta pentru că la mijloc e vorba de un sfert de milion de euro, la care niciuna dintre părţi nu vrea să renunţe.

Ioan Ovidiu Sabău şi-a pus în contractul său cu Rapid, ca şi predecesorul său, Răzvan Lucescu, o clauză de protecţie împotriva lui George Copos. La Lucescu junior a fost vorba de 500.000 de euro, iar la Sabău de 250.000 de euro, dar ca şi actualul antrenor al lui El Jaish, care n-a mai primit niciun ban, „Moţul" va rămâne şi el cu ochii în soare. Sabău ar fi vrut să rămână, dar pentru că a fost dat afară, îşi vrea banii, chiar dacă de când e la Rapid a spus de mai multe ori că va pleca singur atunci când lucrurile nu vor merge bine.

„Am o clauză în contract prin care, dacă sunt demis, primesc 250.000 de euro. În cazul în care discutam cu domnul Copos despre plecarea mea, nu se punea problema să mai cer această despăgubire. N-a vorbit însă direct cu mine, ci l-a pus pe Taban şi Zotta să mă demită în direct, la TV. În acest caz, trebuie să fiu plătit", a spus Sabău. George Copos încearcă în această perioadă să-l convingă pe antrenor să renunţe la aceste pretenţii şi l-a însărcinat cu negocierile pe Virgil Dumitru, prietenul „Moţului" şi omul care l-a adus şi l-a plătit pe Sabău în Giuleşti.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image