Iuliu Mureşan: «Sunt cel mai tare DJ»
Ceferiştii au găsit de-a lungul timpului metode inedite de a sărbători succesele majore din istoria clubului. Toate, obţinute cu Arpad Paszkany, patron şi Iuliu Mureşan, preşedinte. Au dat petreceri, s-au ras în cap, s-au apucat de cântat în vestiar. Până recent. Mare meloman, impulsionat de faptul ca are ureche muzicală, preşedintele campioanei, medic de profesie, s-a apucat să le pună diverse melodii jucătorilor.
Asta la una dintre petrecerile găzduite la vila sa din afara oraşului. Iniţiativa preşedintelui n-a fost primită deloc rău de cei prezenţi la chef, aşa că Mureşan a luat-o în serios. "În timpul liber sunt D.J. Am început să pun muzică în urmă cu ceva timp şi am observat că lumea se ridică de la mese şi dansează", a povestit pentru Click! şeful campioanei. Şi nu e tot. Un D.J. care se respectă are şi instrumente de ultimă generaţie.
"Mi-am luat tot ce îmi trebuie. Am aparatură de mare performanţă, mixere, orgă de lumini, pot să fac discotecă la mine acasă", ni s-a mai confesat oficialului ceferist. Dacă la pus muzică spune că este as, nu acelaşi lucru poate afirma despre arta dansului. "Nu am nicio treabă, mă mişc precum ursul Baloo din desenele animate, mă legăn de pe un picior pe altul".
Se întrecea cu Sougou
Muzica este cuvântul de ordine în vestiarul campioanei. Nu doar preşedintele Mureşan este mare amator, ci şi mulţi dintre fotbaliştii CFR-ului. În ceea ce priveşte calităţile de D.J., preşedintele din Gruia avea un rival serios. Noroc că a "scăpat" acum de el. "Sougou e tare talentat. E înnebunit după muzică, ştie toate melodiile, toate genurile. Cu el mă mai luptam în melodii", a mai povestit Iuliu Mureşan.



































