Jocul Astrei, pedeapsă pentru patron?

Ultima actualizare:

    Astra Giurgiu a fost de nerecunoscut în meciul de la Cluj, cu CFRFOTO: Sportpictures.eu
Astra Giurgiu a fost de nerecunoscut în meciul de la Cluj, cu CFRFOTO: Sportpictures.eu

Cel mai așteptat meci al etapei a 21-a a Ligii 1, CFR Cluj – Astra, nu a părut deloc ca o partidă între primele două clasate, atât de pregnantă a fost dominația ardelenilor, care s-au și impus cu 2-0. Fără punct pierdut de opt meciuri, fotbaliștii din Giurgiu au fost de nerecunoscut, la acest lucru contribuind decisiv chiar patronul lor, Ioan Niculae.

Concret, Niculae, considerat unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, are în continuare restanțe financiare la fotbaliști, în ciuda parcursului de excepție al acestora. Drept urmare, dacă ar fi să ne luăm după declarațiile date de antrenor și jucător după înfrângerea de la Cluj, se pare că fotbaliștii au decis să îl pedepsească prin pierderea meciului. Concret, ei nu pot fi acuzați de non-combat, dar au părut că nu sunt cu gândul la meci. Mai mult, cel mai important om al astralilor, Budescu, a făcut tot ce a putut pentru a primi două galbene și a fi eliminat. La primul, luat în minutul 80, el s-a certat cu centralul Istvan Kovacs, pentru ca doar trei minute mai târziu, să îl faulteze de la spate, chiar sub ochii arbitrului, pe un adversar.

La finalul partidei, antrenorul giurgiuvenilor, Bogdan Andone, a confirmat faptul că jucătorii nu erau concentrați. ”Nu am reuşit nici fizic cum trebuia, nici mental nu am ajuns la nivelul la care ar fi trebuit, din diferite motive, pe care nu vreau să le dezvolt acum. Nu vreau să intru în detalii, au fost nişte promisiuni pentru săptămâna trecută, băieţii au avut o reacţie neutră, aşa, nu au fost pregătiţi mental, au tot discutat despre promisiunile care au fost făcute, ne-am antrenat, nu ne-am antrenat, a fost o stare, aşa, de delăsare puţin, nu am fost concentraţi sută la sută şi acest lucru s-a văzut în tot ce s-a întâmplat pe parcursul jocului. E păcat, dar în aceste momente, nu mai depinde de mine, nu mai depinde de staff-ul meu, din moment ce jucătorii nu sunt mulţumiţi sau nu sunt concentraţi sută la sută pe ceea ce noi pregătim, pot să le spun eu sau pot pregăti orice, tactic, fizic, tehnic, din toate punctel de vedere, dacă ei nu sunt sunt cu capul la ceea ce au de făcut şi au alte gânduri, probleme în cap şi discuţiile lor sunt în altă direcţie nu prea putem face nimic. Acest lucru s-a văzut acum pe teren, exact realitatea jocului s-a reflectat astăzi cel mai bine”, a declarat Andone. Acesta, chiar dacă a fost diplomat, a atins exact punctele care s-ar putea rezolva extreme de simplu, dacă patronul și-ar plăti jucătorii conform contractului semnat cu aceștia. Intrat în direct la GSP TV și întrebat de restanțele salariale, omul de afaceri a spus că jucătorii sunt plătiți inclusiv pe octombrie, dar nu a dezvoltat subiectul, închizând telefonul.

În ceea ce-l privește, Constantin Budescu a confirmat printre rânduri că jucătorii i-au plătit o poliță patronului: ”Încercăm să jucăm fotbal, venim de plăcere la antrenament și asta este tot, nu facem nimic special. Ne doream să nu pierdem în această seară, dar când îți propui puțin, puțin obții”, a spus Budescu, după meci.

Ultimul meci pentru Culio

Meciul de la Cluj a fost unul cu o încărcătură specială pentru argentinianul Emannuel Culio. Acesta a disputat ultimul meci al echipei la care a jucat prima dată în 2007 și pentru care a evoluat în 230 de meciuri. De altfel, el a și primit, la începutul partidei, un tricou cu numărul 230 pe el, ca recunoștință pentru ce a făcut pentru clubul cu care a cucerit patru titluri de campion. Mai mult decât atât, Dan Petrescu a propus chiar ca tricoul purtat de sud-american, cel cu numărul 19, să fie retras. ” Sută la sută un Culio nu mai găsim, asta e clar. Şi dacă îmi dai 20 de milioane de euro. O să zică lumea că iar exagerez. Eu un Culio nu mai găsesc. Eu i-aş retrage numărul pe care îl are, pentru că un aşa caracter, un om, un spirit nu mai găsim. Eu nu am mai văzut aşa profesionist, nu am antrenat şi nici nu am jucat”, a declarat ”Bursucul”.

Culio a primit cadou un tricou cu numărul 230, care reprezintă câte meciuri a jucat pentru CFR
Culio a primit cadou un tricou cu numărul 230, care reprezintă câte meciuri a jucat pentru CFR

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net