Kapetanos a înscris golul 200 pentru CFR în Liga I
Atacantul grec Pantelis Kapetanos a marcat, sâmbătă, în minutul 90+3 al partidei cu Pandurii Târgu Jiu golul cu numărul 200 al formaţiei CFR Cluj pe teren propriu de la revenirea în Liga I, informează, luni, site-ul oficial al grupării ardelene.
"Pe lângă golul înscris în poarta celor de la Pandurii Tg. Jiu, Pantelis Kapetanos a înscris golul cu numărul 200 al echipei noastre pe teren propriu de la revenirea în Liga I. Astfel că numărul total de goluri marcate din 2004 până în prezent a ajuns la 361", se precizează pe site-ul citat.
Kapetanos a declarat că punctele obţinute de echipă în lupta pentru titlu sunt mai importante decât golurile sale. "Cel mai important lucru pentru mine este faptul că am început să marchez constant şi că împreună cu colegii adunăm puncte importante pentru lupta la titlu. Sper să am evoluţii la fel de bune şi în meciurile care vor urma iar la sfârşitul campionatului să ieşim învingători", a afirmat Pantelis Kapetanos.
Formaţia CFR Cluj a câştigat, sâmbătă, cu scorul de 2-0 partida de pe propriul teren cu Pandurii Târgu Jiu din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I.