La 173 de zile după ce a ”murit” pe teren, se antrenează din nou
La 12 iunie se prăbușea pe teren și toată planeta se ruga pentru viața lui. Joi, la 173 de zile de la acel incident, danezul Christian Eriksen a revenit la antrenamente. El speră ca anul viitor să revină în competiții!
Era minutul 43 al meciului Danemarca – Finlanda, de la Euro 2020, când căpitanul danezilor, Christian Eriksen, s-a prăbușit pe teren din senin. A avut nevoie de 18 minute – care au părut interminabile – pentru a fi resuscitat pe teren, sub privirile a milioane de telespectatori, și readus ”din morți”, după cum s-au exprimat medicii. Și-a revenit miraculos și acum e dornic să joace fotbal din nou. Nu o poate face în Italia, la Internazionale Milano, în Peninsulă nefiind permis sportivilor cu defibrilator subcutanat pentru reglarea ritmului cardiac, așa cum are el acum.
Dar în Danemarca se poate, așa că el e decis să joace din nou pentru echipa care l-a lansat în fotbal: Odense. Iar primul pas până la îndeplinirea acestui vis care părea imposibil a fost antrenamentul individual pe care l-a făcut ieri, primul de la evenimentele din 12 iunie. La 173 de zile de la acel moment, el s-a prezentat la baza clubului din Odense la ora 8.00, împreună cu un antrenor personal şi a făcut alergări şi exerciţii cu şi fără minge. Evident, mai este mult până la revenirea lui în activitate, dar primul pas al minunii a fost înfăptuit.
Eriksen (29 de ani) a plecat de la Odense în 2009, când a fost transferat la Ajax pentru 1,5 milioane de euro. Ulterior, el a evoluat pentru Tottenham şi Inter. Cu Inter Milano, fotbalistul are contract până în iunie 2024. Salariul său anual de 7 milioane de euro este acoperit printr-o asigurare FIFA, iar Inter va discuta în următoarele luni viitorul fotbalistului cu Eriksen şi cu reprezentantul acestuia.