Lichidare de stoc la Craiova. Oltenii vând tot. Bancu şi Fereira sunt următorii

Ultima actualizare:

    Oltenii au vândut deja de 5.5 milioane de euro în această vară şi nu vor să se oprească aici. Bancu are o ofertă de la PSV Eindhovenfoto: EPA
Oltenii au vândut deja de 5.5 milioane de euro în această vară şi nu vor să se oprească aici. Bancu are o ofertă de la PSV Eindhovenfoto: EPA

CS U Craiova a câştigat un trofeu după 25 de ani, iar Cupa României a crescut valoarea jucătorilor din lotul lui Devis Mangia. Brusc, cluburi din străinătate au început să se intereseze şi să facă oferte pentru cei mai buni olteni, iar şefii sunt chitiţi pe vândut.

Din Bănie au plecat deja Alexandru Băluţă, vândut la Slavia Praga pentru 2,7 milioane de euro, Vladimir Screciu, dat belgienilor de la Genk pentru două milioane de euro, şi Gustavo di Mauro, trimis în liga a doua chineză pentru 800.000 de euro. Se credea însă că exodurile de titulari se vor încheia cu cei trei, mai ales că oltenii declară sus şi tare că la anul doar titlul îi mai satisface. Dar de unde? Banii miros prea bine şi patronul Mihai Rotaru abia pare că s-a obişnuit cu el. Astfel, negoţul în Bănie pare să continue. Ultima veste e aceea că alţi doi jucători de bază, Nicuşor Bancu şi Tiago Fereira, sunt pe tarabă cu destinaţiile deja stabilite.


    Alexandru Băluţă a prins un transfer bombă în Cehia şi a deschis robinetul unor vânzări care par să nu se mai termine la CraiovaFoto: Click!
Alexandru Băluţă a prins un transfer bombă în Cehia şi a deschis robinetul unor vânzări care par să nu se mai termine la CraiovaFoto: Click!

Pe internaţionalul român îl doreşte campioana Olandei, PSV Eindhoven, care pare dispusă să plătească pe loc două milioane de euro, iar pe fundaşul portughez, Genk, clubul la care a plecat şi Screciu şi care mai vrea să trimită spre Oltenia încă 1,5 milioane de euro. Financiar, totul sună perfect şi încasările din această vară ar urca la un total de nouă milioane de euro, sumă care ar asigura bugetul Craiovei pe minimum doi ani.


    Bancu a jucat în dubla cu AC Milan, din preliminariile Ligii Europafoto: EPA
Bancu a jucat în dubla cu AC Milan, din preliminariile Ligii Europafoto: EPA

Sportiv, însă, se anunţă un dezastru dacă cei plecaţi nu vor fi înlocuiţi la timp şi cu jucători de acceaşi valoare. Până acum la Craiova n-a venit decât Alexandru Cicâldău, de la Viitorul, pe care s-a plătit un milion de euro, dar puştiul de 20 de ani nu acoperă decât o mică gaură din multele făcute în ultima lună.

Şi FCSB a scăpat de mofturoşi

La bătaie cu CS Craiova în materie de vânzări e FCSB, Gigi Becali părând să aibă şi el acelaşi plan pentru sezonul 2018-2019. Astfel, roş-albaştrii l-au vândut deja pe Constantin Budescu pentru 2,5 milioane de euro, iar Denis Alibec e şi el cu bagajele făcute pentru două milioane de euro, adică exact suma plătită Astrei anul trecut. Pe ambii i-a „salvat” Marius Şumudică, antrenorul lui Al-Shabab, care a trimis dintr-un foc din Arabia Saudită 4,5 milioane de euro pentru prietenul Becali.


    Şi FCSB a
Şi FCSB a

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net