Liga I în Antalya, ”planul de avarie” al Ligii Profesioniste de Fotbal din România!?!

Ultima actualizare:

    CFR Cluj și FCSB ar putea să lupte pentru titlul de campioană a României în AntalyaFoto: Marian Burlacu
CFR Cluj și FCSB ar putea să lupte pentru titlul de campioană a României în AntalyaFoto: Marian Burlacu

În cadrul unei videoconferințe organizată de Liga Profesionistă de Fotbal din România (LPF) și la care au participat reprezentanţii celor 14 cluburi din Liga I s-a discutat o propunere ca finalul ediţiei 2019/2020 să se joace în Antalya (Turcia). Aceasta reprezintă ”un plan de avarie”, forul respectiv vizând ca întrecerea să se încheie la noi.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul lpf.ro, pe ordinea de zi a videoconferinţa la care au participat și Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al Federației Române de Fotbal, Emilian Hulubei, preşedinte AFAN şi Orlando Nicoară, director general EAD, s-au aflat următoarele teme:1. Prezentare a concluziilor după discuţiile purtate de LPF cu reprezentanţii instituţiilor implicate direct în aprobarea procesului de reluare a activităţii de pregătire fizică a jucătorilor, în vederea reluării campionatului, ediţia 2019/2020.2. Situaţia în care se găsesc cluburile, în eventualitatea reluării procesului de pregătire fizică a jucătorilor.3. Dialogul privind procesul de licenţiere a cluburilor membre ale LPF, ca urmare a datelor transmise de fiecare club în parte.4. Raporturile juridice dintre cluburi şi jucători.5. Competiţia E-Liga 1 (FIFA 2020)6. Concluzii, ca urmare a comunicării.Ideea ca finalul de campionat să se dispute în Antalya a fost lansată de Gabriel Bodescu. ”Urmează ca această propunere să fie analizată din punct de vedere juridic fiind nevoie în acest sens atât de acceptul FIFA, cât şi de cel al UEFA. Pe această temă, Liga Profesionistă a solicitat FRF deschiderea unui dialog cu cele două foruri pentru a vedea dacă acest lucru este posibil. Evident, prima opţiune a LPF este aceea de a încerca să încheie sezonul în România, varianta Antalya rămânând un plan de avarie. S-a reiterat ideea ca toate eforturile să se facă totuşi pentru ca sezonul să se reia la începutul lunii iunie, precedat fiind de cel puţin trei săptămâni de antrenamente, imediat ce stare de urgenţă din ţara noastră va fi ridicată”. Pe de altă parte, pentru finalizarea ediției 2019/2020 a Ligii I e nevoie ”de 11 date de calendar pentru a fi încheiat, opt pentru Play-Off şi trei de Cupa României”.Totodată, Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a informat şi despre discuţiile avute în ultima vreme cu ministrul Tineretului şi Sporturilor, Ionuţ Stroe, privind viitorul activităţii în Liga I, precum şi despre alte acţiuni întreprinse de LPF în ultimele zile. Totodată, Robert Pongracz, vicepreşedintele LPF, a insistat asupra situaţiilor de fapt şi a calendarelor celorlalte ligi europene în vederea reluării activităţii competiţionale, precum şi asupra importanţei şi implicării cluburilor în programul E-Liga 1 (FIFA 2020).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net