Liga I va pierde 7 milioane de euro

Ultima actualizare:

    Din sezonul viitor e posibil ca duelurile Steaua - ASA să nu mai fie televizateFoto: Mediafax
Din sezonul viitor e posibil ca duelurile Steaua - ASA să nu mai fie televizateFoto: Mediafax

LPF a diminuat numărul echipelor din Liga I de la 18 la 14, iar acum plăteşte scump. Intel Sky Broadcast şi-a dat seama că fără Rapid, Oţelul sau „U” Cluj, dar cu Voluntari, Chiajna şi Viitorul, meciurile din primul eşalon nu mai valorează 29 de milioane de euro.

Compania care a cumpărat drepturile de difuzare a Ligii I până în 2019 intenţionează să renegocieze contractul cu Liga lui Gino Iorgulescu. Culmea, are şi voie, pentru că actualul preşedinte al LPF nu a cerut garanţii şi nici nu a stipulat vreo clauză de despăgubire, în cazul în care maltezii vor să se retragă înainte de expirarea înţelegerii. Astfel, toate cărţile sunt acum în mâna maltezilor şi cluburile au două variante. Fie acceptă suma diminuată, fie Intel Sky Broadcast se retrage şi drepturile vor fi vândute altcuiva, pe sumă clar mai mică.

Sursele Click! au dezvăluit că deţinătorii de drepturi au propus cu 7 milioane de euro mai puţin. Practic, speranţele cluburilor de a primi sezonul viitor mai mulţi bani, prin împărţirea aceleiaşi sume ca anul acesta, dar la doar 14 echipe, devin deşarte. Dumitru Dragomir a declarat că singurul vinovat este Gino Iorgulescu.

„Îi întreb pe şefii LPF de ce nu au făcut licitaţie şi cine răspunde acum, pentru că vine DNA-ul? Eu dacă procedam aşa, eram arestat de o sută de ori. N-am făcut nici un contract fără garanţii, pentru că în momentul în care încălcau contractul, le luam garanţia”, a declarat fostul preşedinte al LPF. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Cartofi crocanti  Sursa foto shutterstock 1913264548 jpg
clickpentrufemei.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Novak Djokovic, Getty Images jpg
Shayon Harrison (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Gabriela Ruse (EPA) jpg
studenti romani universitati sua jpg
gimnastica ana maria barbosu jocurile olimpice jpg
Novak Djokovic si Andy Murray (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net