Lovitură de la TAS! CFR Cluj rămâne cu punctele scăzute

Lovitură de la TAS! CFR Cluj rămâne cu punctele scăzute

Ultima actualizare:

    CFR Cluj are şanse mici să scape de sancţiunea de 24 de puncte
CFR Cluj are şanse mici să scape de sancţiunea de 24 de puncte

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins cererea clubului CFR Cluj de suspendare a sancţiunii cu depunctarea, dictată de Comsia de Disciplină a FRF, până la judecarea recursului de către instanţa de la Lausanne.

"CFR a întreprins la TAS două acţiuni. Mai exact în afara recursului, a cerut la TAS şi suspendarea deciziei de impunere a hotărârii comisiilor jurisdicţionale din România de depunctare şi interzicere a efectuării transferurilor până la judecarea cazului de către Tribunalul de la Lausanne. TAS a respins această cerere de suspendare, urmând ca ulterior să se pronunţe asupra recursului făcut de CFR în acest caz", a declarat preşedintele AFAN, Emilian Hulubei.

La 4 februarie, Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat CFR Cluj pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL), în speţă neachitarea datoriilor către cinci fotbalişti, cu interzicerea dreptului de a transfera sau legitima jucători în calitate de club cesionar şi scăderea a câte patru puncte pentru fiecare dosar, 24 de puncte în total. Cei cinci jucători sunt Daniel Stana, Laszlo Sepsi, Claudiu Voiculeţ, Ioan Hora şi Vasile Maftei, cu menţiunea că ultimul a avut două dosare deschise la CNSL.

Comisia de Recurs a FRF a respins, la 20 februarie, memoriul grupării CFR Cluj, menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină,

Astfel, CFR Cluj, care ocupa locul 2 în clasamentul Ligii I la finalul turului, cu 34 de puncte, a ajuns pe ultimul în clasamentul Ligii I. Formaţia ardeleană are acum 11 puncte, după 20 de etape.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Mohamed Salah (EPA) jpg
Neymar (EPA) jpg
Mohamed Salah si Virgil van Dijk (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Luka Modric, Edin Dzeko (EPA) jpg
FCSB Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kristina Liutova (Facebook WTA) jpg
Romania la Europenele de canotaj (FOTO Facebook) jpg
image
image