Marcel Răducanu, la un pas de exploziile de la Dortmund: "În ce lume trăim? Suntem în stare de şoc"

simeon stalpnicul png
Marcel Răducanu

Marcel Răducanu, fost jucător al Stelei şi al Borussiei, locuieşte în Dortmund şi a povestit momentele de panică petrecute după ce o serie de bombe au explodat înaintea meciului cu Monaco, iar un jucător chiar a fost rănit.

"Sunt la un kilometru și jumătate de stadion. Suntem în stare de șoc. Stau și mă întreb în ce lume trăim. Nu am mai auzit până acum de așa ceva. Toți din stadion sunt șocați. Este bine că s-a amânat meciul, nu cred că mai puteau evolua jucătorii acum. Nici mâine nu știu dacă se va putea juca.

Încerc să realizez ce s-a întâmplat, dar nu pot să îmi dau seama. Este foarte greu pentru toată lumea. Nu se poate așa ceva, nu înțeleg de ce se întâmplă asta. Încă nu au fost imagini cu autocarul. Am ajuns rău de tot, dacă se întâmplă așa ceva. Înseamnă că trebuie să ne așteptăm la orice de acum încolo. Și cei de la Monaco au scandat: 'Dortmund, Dortmund!', când au aflat ce s-a întâmplat. Se pare că ar fi fost 3 bombe acolo. Toată lumea este în alarmă aici. Nu ne așteptam să se întâmple și aici ce s-a întâmplat în Franța sau în altă parte, nu mai știu ce să zic.

Oamenilor o să le fie frică să mai vină mâine la meci, dar ce să facem, să nu mai ieșim din casă. Nu știu cum se vor putea prezenta jucătorii ambelor echipe mâine. Sunt curios cum o să se joace. Cred că și jucătorii de la Monaco sunt afectați. Dar trebuie să jucăm, nu avem ce să facem. Nimeni nu se mai gândește la fotbal acum. Avem jucători foarte tineri în echipă. S-a întâmplat ceva groaznic", a spus Marcel Răducanu la Digi Sport.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

cub octavia geamanu marian ionescu png
https   www cancan ro wp content uploads 2022 05 vladuta lupau webp
img (3) jpg
anamaria prodan si ionela prodan
zanni
tudor chirila 2 jpg
Ruxi și cristi mitrea
politia rutiera 0 jpeg
rege Charles jpg
Volodimir Zelenski FOTO Profimedia
image
image
image
image
Edi Iordanescu si nationala, Sportpictures jpg
Ciprian Tatarusanu, Sportpictures jpg
Chindia Rapid, Sportpictures jpg
Edi Iordanescu, Sportpictures jpg
Istvan Kovacs, EPA jpg
FC Hermannstadt   Sepsi OSK, Sportpictures jpg