Mbappe, la un pas de KO!
La debutul pentru PSG în Liga Campionilor, Mbappe, jucătorul de 180 de milioane de euro, a fost ţinta unui atac neaşteptat din partea unui suporter al echipei scoţiene Celtic.
Vizita parizienilor la Glasgow a fost ca o plimbare în parc, echipa lui Neymar impunându-se cu un categoric 5-0. Soarta meciului cu Celtic s-a scris încă din prima repriză, PSG marcând de trei ori în primele 40 de minute prin tripleta de vis Neymar - Mbappe - Cavani. Scoţienii din tribune s-au simţit umiliţi, iar unul dintre fani a găsit de cuviinţă să încerce o răzbunare de ordin fizic.
Suporterul în cauză a pătruns pe teren şi s-a dus glonţ spre una dintre marile vedete din curtea lui PSG, puştiul de 18 ani Mbappe, împrumutat de la AS Monaco cu opţiune de cumpărare în schimbul a 180 de milioane de euro. Îmbrăcat în blugi şi geacă de culoare verde, invadatorul a avut o tentativă de a-l lovi cu pumnul pe Mbappe, care s-a eschivat ca la box, reuşind să scape fără urmări. Bineînţeles, forţele de ordine au intervenit imediat pentru a-l imobiliza pe agresor, iar faza a fost condamnată cu fluierături de restul spectatorilor prezenţi pe „Celtic Park”. „Reacţia publicului spune totul. Nu vrem să vedem asemenea lucruri pe terenul de fotbal”, a comentat antrenorul scoţienilor, Brendan Rodgers.