McDonald's gratis pentru promovare

Ultima actualizare:

    Jucătorii de la Accrington Stanley vor mânca un an la fast-food fără să plătească pentru că au ajuns în premieră în liga a treia engleză. Am văzut însă prime şi mai ciudateFoto: GettyImages
Jucătorii de la Accrington Stanley vor mânca un an la fast-food fără să plătească pentru că au ajuns în premieră în liga a treia engleză. Am văzut însă prime şi mai ciudateFoto: GettyImages

Accrington Stanley este un micuţ club de fotbal din regiunea Lancashire înfiinţat în 1968. În toţi cei 50 de ani de activitate s-a zbătut însă doar în fotbalul amator şi semi-amator, dar suferinţa a luat sfârşit. Marţi a promovat matematic în Ligue 1, echivalentul ligii a treia din Anglia, iar recompensa a fost pe măsură.

Conducătorii echipei din central Angliei şi-au motivat tot sezonul jucătorii într-un mod cât se poate de original. După fiecare victorie a fost instaurată o aşa-zisă “Oră a învingătorilor” în care halba de bere la barul clubului costa doar o liră, adică de cinci ori mai puţin decât preţul real. Au fost 27 de astfel de momente, iar după ultima, 2-0 în faţa celor de la Yeofil, s-a declanşat fiesta. Patronul a lungit “Ora învingătorilor” până dimineaţa, iar jucătorii şi staff-ul tehnic au folosit-o la maximum. În zori mulţi dormeau pe podea, iar la trezire cel mai la îndemână mod de reîncărcare a bateriilor a fost, cum ni se întâmplă şi nouă de multe ori, McDonald's-ul din apropiere. Managerul fast-foodului îi cunoştea pe jucători şi a intrat şi el în horă promiţându-le mâncare gratis pentru tot sezonul 2018-2019 în care echipa va juca pentru prima oară în istoria ei în Ligue 1.


    Niste chinezi au luat 3 milioane de euro de fiecareFoto: Click!
Niste chinezi au luat 3 milioane de euro de fiecareFoto: Click!

Nu tocmai prima ideală pe care o sperau jucătorii, dar cu siguranţă una foarte gustoasă. Oamenii de la Accrington trebuie să aibă însă mare grijă pentru că cu o astfel de dietă timp de un an e posibil să revină rapid în fotbalul amator. Această primă e la ani lumină de ce s-a întâmplat de curând în China, şi nu în Superliga unde au ajuns o mulţime de vedete mondiale. Meixian Techand, un club care a promovat în liga secundă din această ţară, şi-a recompensat jucătorii cu nu mai puţin de trei milioane de euro de căciulă pentru această performanţă. Aşa, da!

Şiman îşi motiva jucătorii cu paltoane şi telefoane

Recompensele originale, în obiecte sau produse alimentare, nu sunt deloc străine de fotbalul românesc, chiar şi dacă vorbim despre cel din prima ligă. În epoca romantică a anilor 1990 şi 2000 Vasile Şiman suprindea prin primele în paltoane şi telefoane mobile oferite jucătorilor Sportului Studenţesc pentru diferite rezultate bune. Pur şi simplu patronul făcea mai uşor rost de astfel de lucruri decât de bani cash, iar o perioadă lungă fotbaliştii au acceptat bucuroşi. Într-un final n-a mai ţinut vrăjeala şi “studenţii” au intrat în faliment.


    Gaşca nebună accepta orice primă şi a făcut performanţăFoto: Click!
Gaşca nebună accepta orice primă şi a făcut performanţăFoto: Click!

La Liga a III-a merge şi o ţuică cu cârnaţi

De departe cea mai ciudată primă de care am auzit în fotbal este cea primită după fiecare victorie de jucătorii Gloriei Lunca Teuz Cermei. Aceştia ştiu din capul locului că dacă ies învingători de pe teren în spatele vestiarelor îi aşteaptă un meniu special: țuică și cârnați la grătar. N-o fi el un meniu de campioni, dar pentru fotbalul nostru mic e bine şi e o dovadă de apreciere. “Cum să refuzăm. Am juca şi pe nimic, dar pentru ceva de-ale gurii”, recunoaşte un jucător localnic

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net