Mesajul lui Pintilii după plecarea de la Steaua: «Sunt fericit şi mă simt bine»
Mijlocaşul Mihai Pintilii a semnat, sâmbătă, un contract pe trei ani cu gruparea Al Hilal, la care antrenor este Laurenţiu Reghecampf.
Astăzi, pe siteul oficial al Stelei, Mihai Pintilii le-a transmis un mesaj fanilor echipei campioane.
"Plec de la Steaua împlinit, fiindcă am reuşit nişte performanţe extraordinare. Am câştigat două titluri de campion, am luat Supercupa, am făcut rezultate minunate cu Steaua în Europa League şi am jucat în Champions League, acolo unde orice fotbalist visează să ajungă. Pentru asta, le mulţumesc colegilor mei, antrenorilor, precum şi tuturor celor din staff-ul medical şi administrativ. Şi, bineînţeles, le mulţumesc suporterilor Stelei, care ne-au purtat pe braţe de atâtea ori spre mari victorii. Faptul că am ridicat trofeul de campion în calitate de căpitan al Stelei este o onoare extraordinară pentru mine şi o bucurie de nedescris. Iubesc tot ce reprezintă acest club, iar inima mea va rămâne mereu alături de voi. Sunt fericit şi mă simt bine că am fost unul dintre voi! Forza Steaua!", se arată în mesajul lui Pintilii.