Mihaela Borcea: «N-am vorbit cu Cristi de când a ieşit din spital»

Ultima actualizare:

    Mihaela şi Cristi Borcea  au descoperit anul trecut  că au fost intoxicaţi cu  mercur, aluminiu şi plumb
Mihaela şi Cristi Borcea au descoperit anul trecut că au fost intoxicaţi cu mercur, aluminiu şi plumb

Familia Borcea n-a scăpat de problemele medicale. Cristi a plecat pe picioarele lui din spital, luni, după ce a suferit o operaţie pe cord, iar acum Mihaela, fosta soţie, s-a dus la o clinică din Austria, pentru a se trata de intoxicaţia cu metale grele.

Una caldă, una rece pentru cei trei copii ai familiei Borcea. După ce au răsuflat uşuraţi că tatăl lor, Cristi, a trecut cu bine de intervenţia chirurgicală suferită pe cord şi a fost externat, ieri, mama lor, Mihaela, a plecat la Viena pentru a continua tratamentul prescris pentru intoxicaţia cu mercur, aluminiu şi plumb.

„Am plecat câteva zile la clinica la care m-am tratat şi până acum. Periodic trebuie să fac controale", ne-a mărturisit fosta soţie a acţionarului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Mihaela a povestit în urmă cu ceva timp cum a afectat-o intoxicaţia cu metale grele: "Mi se făcea rău inexplicabil în fiecare zi, aveam dureri de cap, ameţeli, iar în regiunea inimii simţeam înţepături. Mercurul mi-a otrăvit sângele, mi-a atacat rinichii, pancreasul şi glandele suprarenale".

Ocupată să-şi rezolve problemele de sănătate, Mihaela Borcea nu a mai apucat să discute cu fostul soţ: "Am văzut că medicii i-au recomandat lui Cristi să fie cât mai liniştit şi i-au interzis să folosească prea mult telefonul mobil. Nu am vorbit cu el de când s-a externat. Încerc să-l protejez şi eu, pe cât posibil".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andrei Ratiu (Facebook, Rayo Vallecano) jpg
Unirea Slobozia FCSB, Alexandru Stoian (Sportpictures) jpg
Dumitru Bucsaru jpg
Ionu Radu (Facebook, Celta Vigo) jpg
Dorinel Munteanu (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
David Popovici | FOTO Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net