Mihai Stoica şi-a găsit "casa" pe jumătate goală!
La doar câteva ore după ce a scăpat de detenţie, Meme Stoica s-a pus la „dreapta” lui Gigi Becali în tribunele stadionului de la Chiajna.
Când s-a uitat pe foaia de joc, probabil că fostul şi actualul manager al Stelei a tresărit. Motivul? Faţă de echipa pe care o ştia înainte de a intra în închisoare (cea folosită în derby-ul cu Dinamo, 1-1, disputat la 1 martie 2014), au mai rămas doar şase nume (Niţă, Varela, Pintilii, Popa, Stanciu şi Chipciu) plus antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Cu menţiunea că antrenorul campioanei a plecat şi s-a întors între timp, la fel ca şi mijlocaşul Mihai Pintilii. De altfel, unul dintre puţinii supravieţuitori, fundaşul Fernando Varela, i-a dedicat lui Mihai Stoica golul înscris duminică seara la Chiajna, afişând un tricou pe care era scris „Bine ai revenit acasă”.
Întoarcerea oficialului stelist a fost remarcată şi de antrenorul Reghecampf, care a trecut în plan secund victoria (2-0) de la Chiajna. „Cred că cel mai important eveniment a fost eliberarea lui Mihai Stoica. Nu mai conta absolut nimic, nici măcar miza meciului. Mihai Stoica a aşteptat aproape doi ani să ajungă din nou în cabină şi să vadă jucătorii. E o bucurie foarte mare, ne dorim să reintre în ritmul normal pentru că aveam nevoie de el”, a spus Reghe.
Steaua – Dinamo 1-1 (1 martie 2014)
Tătăruşanu – Gardoş, Varela, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Popa, Stanciu, Tănase – Chipciu
Rezerve: Niţă, Prepeliţă, Piovaccari, Keşeru, Pârvulescu, Răduţ, Kapetanos
Chiajna – Steaua 0-2 (15 februarie 2016)
Niţă – Papp, Varela, Tamaş, Toşca – Pintilii – Popa, Stanciu, Chipciu, Hamroun – Marica
Rezerve: Cojocaru, Filip, Gebhart, Bawab, Râpă, Carp, Momcilovic