Mircea Lucescu irezistibil: a mai luat un trofeu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Palmaresul lui Mircea Lucescu se îmbogăţeşte pe zi ce trece. Miercuri seară, „Il Luce" a pus mâna pe al 16-lea trofeu la conducerea lui Şahtior, începând cu anul 2004. Şi al 26-lea din întreaga sa carieră.

Şahtior Doneţk - Cernomoreţ Odesa s-a terminat 3-0 în finala Cupei Ucrainei, iar echipa lui „Il Luce" a ajuns la al treilea event consecutiv în fosta republică sovietică.

„Minerii" n-au avut probleme în faţa echipei la care au fost titulari fostul rapidist Burdujan şi ex-dinamovistul Bakaj, pe care au învins-o la pas. „După ce am fost eliminaţi din Liga Campionilor, asta a fost dorinţa mea, să câştigăm şi Cupa. Sunt mulţumit de modul categoric în care ne-am impus", a recunoscut Lucescu, care s-a bucurat pentru 16-a oară în nouă ani de zile alături de elevii săi de la Şahtior.

Chiar şi pentru ucraineni, e greu de înţeles cum reuşeşte Lucescu să-şi motiveze jucătorii an de an. Acest ultim succes al lui Şahtior îl pune pe Mircea Lucescu într-o postură remarcabilă, cu 17 trofee cucerite în ultimul deceniu. Singurul antrenor din lume care are palmaresul lui Lucescu de zece ani încoace este portughezul Jose Mourinho.

Diferenţa este dată de faptul că, în vreme ce Lucescu a obţinut toate trofeele cu Şahtior, Mourinho a confirmat la patru mari echipe ale Europei: Porto, Chelsea, Inter şi Real Madrid.

La finalul jocului, pe adresa ucrainenilor au venit două oferte de la Manchester City pentru doi dintre jucătorii de bază. Aceştia ar urma să fie vânduţi pe 80 de milioane de euro, aducând un profit de peste 70 de milioane de euro clubului din Doneţk. O nouă lovitură dată de Mircea Lucescu, cel care, aşa cum se vede, produce bani pe bandă rulantă pentru clubul lui Ahmetov.

Felicitat de preşedintele Ucrainei

La finala Cupei, invitat de onoare a fost preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici. La final, oficialul a ţinut neapărat să coboare pe teren şi să participe la bucuria echipei lui Mircea Lucescu.

De altfel, Ianukovici n-a scăpat ocazia de a se fotografia alături de „Il Luce" şi de patronul grupării din Doneţk, magnatul Rinat Ahmetov. Întrebat ce i-a transmis Ianukovici, Lucescu a răspuns cu zâmbetul pe buze: „Nimic despre politică".

Vinde doi jucători pe 80 de milioane €?

După ce, în iarnă, a primit 40 de milioane de euro de la Anji în schimbul lui Willian, Şahtior Doneţk poate da alte două lovituri pe piaţa de transferuri.

„Fernandinho e dorit de Manchester City, dar preţul e mare, de 50 de milioane de euro. Şi pe Mhitarian îl vor englezii. La el, clauza e de 30 de milioane, sper să nu-l pierdem", a declarat Mircea Lucescu la DolceSport.

Raţ a fost şi el la meci

La doar 24 de ore după ce şi-a oficializat transferul la West Ham, Răzvan Raţ s-a întors la Do­­neţk pentru a-şi susţine coechipierii în finala cu Cernomoreţ.

Evident, pentru că nu s-a antrenat deloc înaintea meciului, Raţ n-avea cum să intre în planurile lui Lucescu. În schimb, fundaşul român s-ar putea să joace duminică ultimul său meci la Şahtior, în etapa care încheie sezonul în Ucraina.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mike Tyson și Jake Paul Foto X jfif
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net