Mircea Rednic forţează mâna şefilor de la Dinamo
Mircea Rednic ar dori o leafă de 10.000 de euro, cu trei mii mai mult faţă de plafonul actual. În plus, ar vrea garanţia transferurilor dorite, în momentul de faţă unele dintre numele propuse de el nefiind luate în seamă.
În urmă cu două săptămâni, antrenorul dinamovist anunţa în presa belgiană că va pleca din „Ştefan cel Mare”, dar nu ştie deocamdată destinaţia.
Nu a pronunţat numele Standard Liege, clubul preferat de fiecare dată când se laudă cu câte o ofertă, însă Belgia e prima sa opţiune întotdeauna, fiindcă aici e stabilită familia. Afirmaţiile sale au avut efectul scontat şi oficialii roş-albi i-au promis că vor negocia o nouă înţelegere. Întâlnirea nu a avut loc şi atunci au apărut din nou nemulţumiri. Ba că nu e adus Peteleu de la Petrolul, ba că nu se joacă cu Astra pe Arena Naţională, realitatea fiind alta, una de ordin financiar.
Tehnicianul vrea o mărire de salariu, undeva la 10.000 de euro lunar, în momentul de faţă având 7.000, adică sub leafa preparatorului fizic al Stelei, Thomas Neubert. Finanţatorul Negoiţă se pare că-i va respecta cerinţa, întrunirea finală urmând a avea loc zilele acestea, dar Rednic va avea ca obiectiv titlul. Mai mult, “Puriul” va putea lucra în continuare cu jucătorii impresariaţi de fata sa mai mică, Luana. “Nu cred că-i favorizează pe jucătorii aduşi de fiica dumnealui. E în interesul lui să aibă rezultate, nu poţi lua decizii subiective. Nu mă deranjează că o rudă a sa impresariază fotbaliştii, ştiam de acest lucru”, a explicat Negoiţă.