Mirel Rădoi: "Nu trişez! Nu am avut timp de BAC"


    Mirel Rădoifoto: arhivă personală
Mirel Rădoifoto: arhivă personală

Directorul sportiv al Stelei, Mirel Rădoi, a explicat de ce nu şi-a luat BAC-ul până acum şi de ce a ales să urmeze studiile pentru licenţa PRO de antrenor în Republica Moldova, acolo unde diploma de absolvire nu e necesară.

"În ceea ce priveşte participarea mea la cursurile de antrenori ale Şcolii din Moldova nu este nimic ilegal, nu m-am ascuns de nimeni. Nu este nimic secret. Am ales pentru că am avut două soluţii, în Moldova sau Italia. În a doua ţară, erau drumuri mai lungi. Bacalaureatul nu este obligatoriu acolo, plus că în România până la Licența PRO cursurile durau cinci-şase ani, pe când în Moldova durează maximum patru ani. În cei doi ani scutiţi poţi antrena”, a spus Rădoi.

Apoi, a continuat: "Am depus actele la Federația din Moldova, nu sunt probleme, nu se cere rezidența. Din păcate, apar tot soiul de informații false pentru că sunt persoane cărora nu le place fața mea. Am declarat mereu că vreau să particip, că încerc să iau licența ca și ceilalți. A, că în anumite criterii ne putem încadra, atât eu, cât și alți foşti componenți ai naţionalei, care au un anumit număr de meciuri, participări la turnee finale şi astfel se pot condensa câțiva ani, este cu totul altceva. Este singura chestiune pe care i-am propus-o lui Dan Apolzan".

Rădoi i-a răspuns şi lui Ionuţ Lupescu, oficialul UEFA anunţând că stelistul e un trişor. 2Nu am avut timp să îmi iau BAC-ul, fiindcă am încercat să îmi fac meseria cât am putut de bine. Nu am încercat să trişez, să stau 6 luni pe la Al Hilal să trişez fotbalul și să iau bani nemunciți. M-am dus acolo să îmi fac cariera şi nu am avut timp de BAC. Plus că ideea de a deveni antrenor mi-a venit în ultimii ani, dovadă că am luat probele orale la BAC. Dar, eu niciodată nu am păcălit meseria pe care mi-am ales-o", a spus Rădoi. 

gabi badalau, alaturi de parintii sai jpg
cub andreea antonescu png
horoscop zilnic gemeni jpeg
Bianca Drăgușanu alături de Gabi Bădălău
rebeca pascu jpg
Chefi la cutite 4 Foto Antena 1 JPG
trenul regal jpg
Brasov 1 jpg
Bloc aida szilagyi FOTO renasterea banateana
Turist FOTO salvamont Bușteni jpg
image
image
image
image
cub suportere png
cub Anett Kontaveit png
fotbal tenis lat jpg
Niclas Füllkrug jpg
ronaldo bucurie jpg
buta jpg