Mirel Rădoi şi-a găsit echipă la restaurant!

Ultima actualizare:

    Rădoi (stânga) a mai lucrat cu Al-Jaber la Al-Hilal
Rădoi (stânga) a mai lucrat cu Al-Jaber la Al-Hilal

După aventurile sale în Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, fostul căpitan al Stelei a ajuns la un club care a început sezonul cu ambiţii mari, însă acum se zbate în partea a doua a clasamentului.

Al-Arabi Doha (Qatar) a fost clubul care l-a convins pe Dan Petrescu să renunţe la fotbalul european, pentru a antrena în Orientul Mijlociu. Atunci când au bătut palma cu tehnicianul român, în vara anului trecut, oficialii clubului aveau gânduri mari şi erau convinşi că Petrescu va umple vitrina clubului de trofee.

Din păcate pentru Al-Arabi şi Petrescu, colaborarea s-a încheiat cu un bilanţ mult sub aşteptări, la 1 decembrie: 11 meciuri, toate în prima ligă, trei victorii, cinci remize şi trei înfrângeri. Nici urmaşul lui Petrescu, uruguyanul José Daniel Carreño n-a reuşit să redreseze corabia. Astfel, după 16 runde din campionat, Al-Arabi a ajuns pe locul 10 din 14 cu 18 puncte, la şase puncte de poziţia a 13-a, prima care duce în liga secundă!

Debut de „Ziua Îndrăgostiţilor“

În aceste condiţii, oficialii clubului au apelat la un alt român, de această dată un fotbalist, în încercarea de a salva ce se mai poate salva în actuala stagiune. Directorul sportiv al lui Al-Arabi, Sami Al-Jaber, a luat cina cu Mirel Rădoi (33 de ani) duminică, la un restaurant din Doha. Cu această ocazie, părţile au bătut palma pentru un contract până la finalul sezonului.

Rădoi s-a şi antrenat deja cu Al-Arabi şi poate evolua în următorul meci, sâmbătă, 14 februarie, cu ultima clasată Al-Shamal. Rădoi a devenit liber de contract, după ce şi-a reziliat contractul cu Al-Ahli Dubai (Emirate), echipa lui Cosmin Olăroiu, în decembrie. Fostul stelist a mai evoluat la Al-Hilal (Arabia Saudită) şi Al-Ain (Emirate).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net