Miriuţă vrea răzbunare!

Ultima actualizare:

    Miriuţă ar putea  fi următorul antrenor  al celor de la Dinamo
Miriuţă ar putea fi următorul antrenor al celor de la Dinamo

Vasile Miriuţă e în premieră rivalul CFR-ului de la despărţirea din iunie. Tehnicianul vrea neapărat să învingă pentru a-i pedepsi pe şefii din Gruia care l-au umilit.

Antrenorul care-i conduce pe ilfoveni a obţinut prima sa victorie la Chiajna în faţa celor de la Gaz Metan, 2-1, iar acum doreşte să repete performanţa. Meciul de azi e unul special pentru el fiindcă adversara e CFR Cluj. Miriuţă a fost demis de clujeni, deşi i s-a promis contrariul, pentru a putea fi instalat Dan Petrescu. „Nu mai există onoare şi cuvânt în Ardeal. Mi s-a spus un lucru şi după o săptămână mi s-a zis altceva. Făcusem programul, liste cu jucători, nu plecasem nici în vacanţă cu familia”, a spus atunci el supărat. Apoi, l-a „înţepat” şi pe Dan Petrescu, cel care i-a luat locul: „Când am venit la CFR anul trecut, nu discutasem înainte să plece Conceicao. După ce au reziliat cu el, am negociat. Nu mi se pare corect cum a procedat Petrescu şi nici ce a spus Mara (nr – manager sportiv CFR), că se continuă cu Miriuţă doar dacă rămânea echipa în insolvenţă. Adică eu sunt prost?”. Oricum, Miriuţă nu se va întâlni direct cu rivalul Dan Petrescu, „Bursucul” fiind suspendat după ce a fost trimis în tribune la meciul cu CS U Craiova, dar succesul ar însemna la fel de mult pentru el. „Echipa a rămas în inima mea, sunt jucători acolo pe care eu i-am antrenat, dar voi face tot posibilul pentru a câştiga. Avem mare nevoie de puncte”, a declarat el. De-a lungul carierei, Miriuţă s-a mai duelat o singură dată cu CFR, pe vremea când era la Ceahlăul, dar a pierdut, 0-1. Acum, de partea sa, Miriuţă îi are şi pe Dino Spehar, atacant împrumutat tocmai de la CFR, dar care nu a fost pe placul lui Petrescu, plus Cristi Bud, fost golgheter al ardelenilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Florin Nita (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (X, Twitter) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania tenis FedCup (Facebook) jpg
Otelul Galati CFR Cluj (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net