Mutu îl vrea pe Chivu la FRF!

Ultima actualizare:

    Cristi Chivu
Cristi Chivu

Adi Mutu, noul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat că fostul său coleg de la naţională, Cristi Chivu, e dorit în organigramă. În prezent, ex-starul lui Inter Milano este observator tehnic la UEFA şi urmează cursurile şcolii de antrenori de la Coverciano.

"Sunt la dispoziția jucătorilor și voi încerca să-i ajut prin sfaturi și prin orice îmi vor cere. Aducerea lui Lobonț este benefică pentru jucători, mai ales că atât Cosmin, cât și Bogdan, și eu, știm ce înseamnă spiritul de sacrificiu la echipa naţională.

Mi-ar plăcea să vină lângă noi și alți foști mari jucători, și un nume care-mi vine acum în minte este cel al lui Chivu. Este un prieten al nostru, dar important este să vrea și el să vină să contribuie la această schimbare a fotbalului românesc.

Se întâmplă lucruri la FRF, e de bine; privim altfel lucrurile, într-o manieră care pare prea modernă pentru unii, dar care respectă rigorile FIFA şi UEFA", a spus Mutu la frftv.ro.

Chivu a anunţat însă în mai multe rânduri că nu vrea acum să revină în fotbalul românesc, astfel că misiunea federalilor e dificilă. "Important e ca el să vrea să vină, să dea o mână de ajutor fotbalului românesc", a completat Mutu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net