Mutu s-a făcut «urs» corsican

Mutu s-a făcut «urs» corsican

Ultima actualizare:

Nu oriunde, ci în Insula Corsica, mai exact în oraşul în care s-a născut celebrul Napoleon Bonaparte, Ajaccio.

„Am ajuns la o înţelegere cu Mutu şi cu agenţii săi. El trebuie să-şi încheie acum conturile cu Cesena", a anunţat ieri preşedintele grupării franceze de primă ligă, Alain Orsoni.

Cel mai probabil, internaţionalul român va primi un salariu anual de aproximativ un milion de euro, la care s-ar putea adăuga un bonus consistent dacă AC Ajaccio îşi va îndeplini obiectivul, adică salvarea de la retrogradare. „Sper să poată juca pentru noi cât mai repede", a completat preşedintele „urşilor" corsicani, aşa cum sunt porecliţi jucătorii lui Ajaccio.

În Ligue 1, campionatul a început deja (noua echipă a lui Mutu a câştigat în prima etapă, 1-0 la Nice), însă „Briliantul" va avea nevoie de o scurtă perioadă de acomodare. Paradoxal, deşi va evolua în Franţa, românul va fi mai aproape de Italia (Corsica e la 90 de kilometri de ţărmul italian şi la 170 de kilometri de Coasta de Azur franceză).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Raúl Asencio (EPA) jpg
Nick Kyrgios (EPA) jpg
FCSB (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Rapid Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
catalin cirjan si evelyn jpg
image
image