Nebuniile lui Şumudică

Ultima actualizare:
Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul
Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul

Marius Şumudică este unul dintre cei mai promiţători, dar şi controversaţi antrenori români. La doar 41 de ani, acesta a dat dovada pregătirii sale, având rezultate, nu senzaţionale, dar bune peste tot pe unde a fost. În fiecare loc şi-a lăsat însă amprenta şi prin altceva decât fotbal.

Ieşirile nervoase şi gesturile necugetate i-au grăbit plecarea de la multe echipe, patronii preferând să renunţe la un om cu potenţial, decât să plătească un circar.

Adrian Porumboiu i-a mai dat însă o şansă şi l-a numit la FC Vaslui în locul lui Augusto Ignacio, fapt care îl face pe Şumudică să bifeze al 12-lea său contract ca antrenor.

Până să ne surprindă cu noi gafe sau copilării, iată un istoric al gesturilor comise de tehnician.

Cronologic, trebuie amintit episodul din vestiarul Farului, când s-a luat la bătaie cu câţiva jucători din echipă, fapt care i-a adus demiterea de la "marinari".

A plecat apoi la Bistriţa, iar ultima etapă a sezonului 2009-2010 a venit cu ardelenii în Giuleşti pentru ultima etapă de campionat.

Când a intrat pe teren, Şumudică a lăsat mască pe toată lumea după ce s-a pus în genunchi şi a sărutat gazonul.

A urmat episodul Rapid, unde a făcut cele mai mari tâmpenii. Într-un cantonament în Antalya, unde jucătorii au putut veni însoţiţi de consoarte, Şumudică s-a dat la soţia fundaşului Marius Constantin, faţă de care a făcut o glumă nesărată.

"Ce găoază roşie ai", i-a spus acesta Kingăi Constantin, pe care o prinsese soarele stând la piscină.

Jucătorul a aflat repede de incident şi a sărit să-l bată pe antrenor, care a fost salvat de intervenţia lui Daniel Pancu.

Imediat, Şumudică l-a exlus din lot pe jucător, despre care a spus că e un beţiv ordinar şi un golan.

Alte «ieşiri» ale antrenorului

Presiunea din Giuleşti a fost prea mare pentru Şumudică.

Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul
Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul

Prima gafă a fost comisă în iarna lui 2011, când, la conferinţa de presă de după un Rapid - Unirea Urziceni, 1-0, Şumudică şi-a dat pantalonii jos.

Din fericire pentru toată lumea, acesta mai avea o pereche pe sub.

Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul
Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul

"Apropo, că mai strigau câte unii că Şumudică o are mică", a fost explicaţia şocantă şi negustată de George Copos.


    Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul
Ajuns la Astra, “Şumi” şi-a continuat show-ul

La câteva luni distanţă, l-a sărutat pe Teo Crăciunescu în timpul unui meci, apoi a explicat că "îi plăcea parfumul arbitrului şi a vrut doar să-l miroasă".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image