Nepotul lui Doboş, stelist de mic

Ultima actualizare:

    Nepotul lui Doboş s-a  născut în urmă  cu trei săptămâni
Nepotul lui Doboş s-a născut în urmă cu trei săptămâni

Viaţa i-a dat o nouă şansa la fericire lui Toni Dobos, după ce în urmă cu patru ani a fost implicat într-un grav accident rutier. Acum, fostul internaţional român are motive să zâmbească din nu. A devenit bunic de aproape o lună, iar viaţa lui pare să reintre pe făgaşul ei normal.

Fericire maximă în familia Doboş. Daniel, băiatului lui Toni, i-a făcut acestuia cea mai mare bucurie, l-a făcut bunic!

La mai bine de doi ani de când formează un cuplu, Daniel Doboş şi Iasmina, ambii în vârstă de 22 ani, au început să joace cel mai important rol din viaţa lor, acela de părinţi.

Minunea celor nouă luni a trecut mai repede decât şi-ar fi imaginat tinerii îndrăgostiţi. Dacă la început totul părea o joacă de copii, acum cei doi şi-au luat în serios „rolul" pentru micuţul Aris, care s-a născut în urmă cu numai trei săptămâni.

„Totul este nou pentru noi, în primele zile am fost puţin speriaţi pentru că nu ştiam cum ne vom descurca cu cel mic.

Suntem fericiţi că avem un băieţel foarte cuminte, care mănâncă la ore fixe, doarme cât e ziua de lungă şi momentan nu are motive să plângă.

Eu şi Dani ne ocupăm de tot ce ţine de cel mic, îi facem băiţă împreună, îl schimbăm şi ne ajutăm reciproc la sterilizarea biberoanelor", ne-a declarat în exclusivitate Iasmina Doboş.

Dacă kilogramele în plus acumulate în timpul sarcinii sunt una dintre problemele viitoarelor mămici, blondina poate răsufla uşurată.

În mai puţin de o lună de zile, a reuşi să dea jos 11 dintre cele 15 kilograme luate cât timp a fost însărcinată.

„Nu mă aşteptam să scap de ele aşa de uşor, dar având o vârstă destul de fragedă organismul se reface mult mai rapid.

Am revenit la stilul de viaţă pe care îl aveam înainte, adică mult sport şi mâncare sănătoasă", ne-a mai dezvăluit Iasmina.

Tinerii părinţi se gândesc deja la cariera micuţului Aris şi speră ca acesta să fi moştenit talentul fotbalistic al bunicului său.

Şi acum are pierderi de memorie!

Anton Doboş a suferit un accident rutier în 2008, de pe urma căruia nu şi-a revenit nici acum complet.

Şi acum are pierderi de memorie!
Şi acum are pierderi de memorie!

Fostul internaţional s-a lovit la cap şi şi-a pierdut memoria - uitase inclusiv că a jucat fotbal, însă treptat a început să revină la o viaţă normală.

Din păcate, nici acum el nu şi-a recăpătat complet amintirile, având probleme în a recunoaşte anumite persoane sau locuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net