Neşu nu poate vorbi decât 30 de minute
Pentru Mihăiţă Neşu, conferinţa de presă pe care a ţinut să o susţină ieri în faţa ziariştilor, veniţi în număr mare la stadionul din Utrecht, a reprezentat un adevărat maraton, în condiţiile în care orice efort, oricât de mic ar părea pentru un om sănătos, pentru el reprezintă o adevărată încercare fizică.
Mihai a ales să vină singur, în scaunul său cu rotile, fără ajutorul celor care îl însoţeau, la sala aflată la ultimul etaj al tribunei stadionului din Utrecht. A venit cu aproape două ore înainte de conferinţa de presă pentru a-şi pregăti răspunsurile.
A urcat fără probleme până la etajul cinci, asta şi pentru că arena olandeză este prevăzută cu lifturi şi căi de acces speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. În momentul în care a fost întâmpinat, la ieşirea din lift, de flashurile fotoreporterilor şi de luminile camerelor de filmat, fostul fundaş al Stelei a schiţat un prim zâmbet.
Mihăiţă Neşu îşi conduce singur căruciorul, cu ajutorul căruia se deplasează
Nu s-a arătat deranjat de mulţimea de ziarişti care se înghesuiau pe hol pentru a surprinde imagini cu el deplasându-se în scaunul cu rotile. A zâmbit înţelegător, apoi a salutat jovial, alternând internaţionalul "Hello!" cu mult mai familiarul "Bună ziua!".
Pentru că nu îi place să fie tratat ca o persoană neajutorată, Mihai a refuzat invitaţia câtorva ziarişti de a-i face cale spre masa de la prezidiu, întorcându-le politeţea: "No, no, you first!" (n.r. - nu, nu, (intraţí) voi primii!). Pe întreaga durată a conferinţei de presă, Neşu a zâmbit doar de puţine ori, preferând să asculte cu atenţie ce vorbeau oficialii clubului Utrecht. Serios, dar senin, a răspuns într-o engleză aproape fără greşeală la întrebările ziariştilor olandezi.
Românul a răspuns tuturor întrebărilor la conferinţa de presă
A urmat apoi rândul celor români. Întrebările au devenit puţin mai ascuţite, cu mai multe trimiteri către ţara a cărei oameni ar vrea să îi vadă zâmbind mai mult şi mai bucuroşi de viaţă.
"Cine te-a sunat din România?", a sunat o primă întrebare care,în alte condiţii, ar fi putut ascunde multe capcane. "Foşti colegi de la Steaua, Ogăraru, Săpunaru, Bozovici... nu vreau să uit pe cineva, aşa că nu voi aminti toate persoanele care m-au sunat", a încheiat frumos Mihai acest subiect. A trecut elegant peste întrebarea legată de ajutorul pe care îl primeşte din România - de la autorităţi, fost club, foşti patroni. "Nu m-am aşteptat la ajutor din partea nimănui", a continuat Neşu, dar nu cu aerul unui fotbalist orgolios, ci mai degrabă cu sinceritatea unui om dispus să se agaţe de forţa propriei ambiţii.
Speră să mişte şi mâna stângă
Vorbea cu tristeţe despre accident, dar resemnat că e în faţa unui nou început. Decepţiile au trecut. Cu greu.
„Mi-a fost clar, imediat după accident, că am terminat-o cu fotbalul. Mi-a luat o vreme să aflu ce pot să fac cu viaţa mea", a spus Neşu.
Cel mai greu îi este să se obişnuiască să ceară ajutor pentru fiecare lucru pe care vrea să-l facă: să mânânce, să meargă. Faţa i se lumina doar când vorbea despre fiecare mişcare nouă din muşchii de la mâini. „Aştept să-mi simt corpul. În câţiva ani, poate, voi putea din nou să merg", a spus Neşu.
A fost extrem de bucuros când şi-a simţit bicepsul de la mâna stângă şi a povestit despre cum a aşteptat confirmarea acestei mişcări ca şi cum ar fi dat un gol decisiv într-un meci.
„Nu pot să-l mişc foarte mult şi am întrebat fizioterapeuţii pentru că ei ştiu cel mai bine. Mi-au confirmat că s-ar putea ca, în câteva luni, să simt şi mâna stângă să o simt la fel ca cea dreaptă", pe care o ridica ori de câte ori avea ocazia ca pe un ultim trofeu.
Utrecht vrea să aibă grijă de el
Contractul lui Neşu cu Utrecht expiră la vară şi lumea de la club încearcă să găsească variante prin care să se poată susţine pe viitor.
"Discutăm despre ce putem face noi pentru el şi ce poate să facă el singur. Depinde şi de posibilităţile pe care le are el dar şi de ce poate să facă el cu corpul lui. Îi putem oferi de exemplu, pentru fundaţie, un biroul gratuit la club cu toată infrastructrura de care are nevoie, calculator, internet, telefon. Vedem apoi dacă îi putem oferi o slujbă administrativă", a spus preşedintele clubului, van Schaik. O altă variantă este un post de căutător de talente.
Vrea să ajute oamenii cu handicap
Dezamăgirile lui, răbdarea de care trebuie să dea dovadă cu propriul corp şi felul în care i-a simţit şi l-au ajutat cei din jurul său l-au determinat să se gândească la ceva pentru viitor.
O fundaţie care să-I ajute pe cei care trec prin ce trece el. "Când am văzut sprijinul din jurul meu am înţeles că pot face cu fundaţia mai mult pentru cei care nu au posibilităţi de recuperare. Aş vrea să ajut oamenii cu handicap din România să aibă o viaţă cât mai aprope de normal şi să aibă aceleaşi activităţi: să meargă la aceeaşi şcoală, la cinema", a spus Neşu.
Primul pas a fost făcut. Va fi ajutat de primăria din Utrecht cu mai multe echipamente medicale pentru cei cu handicap. Va avea nevoie şi de sprijinul Primăriei Oradea. La finalul conferinţei, în drumul spre lift, Mihai a mai făcut un ultim efort pentru a mai răspunde câtorva întrebări ale ziariştilor. S-a oprit apoi, şi-a tras răsuflarea şi apoi s-a scuzat: "Vă rog să mă scuzaţi...dar pentru mine, să vorbesc 30 de minute...îmi consumă toate energiile".
S-a nenorocit la un antrenament obişnuit
Fostul stelist a suferit o accidentare extrem de gravă la 10 mai 2011, în timpul unui banal antrenament, după ce s-a ciocnit de coechipierul său Alje Schut. Deşi ciocnirea dintre cei doi nu a fost una violentă, ci mai degrabă un duel obişnuit aşa cum se produc foarte multe între doi jucători în timpul unui meci de fotbal, faptul că fotbalistul olandez, care are o înălţime de 1,93 metri, a aterizat peste Neşu, a dus la accidentarea gravă a românului.
"În fotbal se poate întâmpla orice, însă asta este foarte ciudat", declara contrariat unul dintre conducătorii clubului batav, care asistase la accidentarea lui Neşu.
Aşa cum aveau să constate mai târziu medicii olandezi, ghinionul fostului fotbalist al Stelei, transferat în 2008 la Utrecht, a constat în felul în care a căzut şi nu în violenţa impactului.
Imediat după accidentare, nici medicii echipei olandeze nu au realizat gravitatea reală a accidentării lui Neşu, ci doar după ce acesta a fost examinat de către medici, la spital, acolo unde fusese transportat de urgenţă direct de pe terenul de antrenament. Doctorul echipei olandeze, Simon Goedegebuure, spera, la acel moment, că Neşu ar mai putea juca fotbal.
Alţi oficiali ai clubului erau însă mult mai îngrijoraţi. Adevărata gravitate a accidentării fotbalistului care, imediat după accidentare, a realizat că nu-şi mai putea simţi corpul de bărbie în jos a început să se contureze doar după operaţia de mai bine de şase ore la care a fost supus fotbalistul.
"Problema se pune dacă va mai juca fotbal vreodată, nu când va reveni pe gazon", au anunţat oficialii clubului olandez în mai puţin de 24 de ore.
Această veste groaznică a stârnit o adevărată undă de şoc în cadrul clubului olandez. Coechipierii lui Neşu au părăsit terenul de antrenament cu ochii în lacrimi, speriaţi de ceea ce i se întâmplase românului. Pentru mult timp, imaginea accidentării lui Neşu a planat asupra fotbaliştilor de la Utrecht, care cu greu şi-au revenit din şoc.
"Totul devine nesemnificativ în comparaţie cu situaţia lui Neşu", declara la aceea vreme antrenorul celor de la Utrecht, Ton du Chatinier, într-o perioadă în care echipa sa nu traversa cea mai bună formă sportivă.
Pentru Mihai a urmat o perioadă extrem de grea, iar fotbalistul de 28 de ani a început să realizeze tot mai mult că, foarte probabil, va fi nevoit să-şi petreacă restul zilelor într-un scaun cu rotile.
În primele săptămâni după accidentare Neşu a suferit o depresie şi a refuzat să mai primească vizite la spital, inclusiv pe cele ale coechipierilor săi. Atenţia şi grija cu care atât medicii cât şi oficialii olandezi l-au înconjurat l-a făcut însă să treacă peste această perioadă dificilă, iar în scurt timp românul a regăsit o bucurie de a trăi şi un optimism molipsitor. "Bucuraţi-vă de viaţă!" este mesajul pe care Neşu îl transmite astăzi celor care îl compătimeau. Fostul pacient neajutorat ajuns acum aproape un an de zile la spitalul din Utrecht vrea şi poate astăzi să îi ajute şi pe alţii. Mai puţin norocoşi decât el.
