Octavian Şovre anunță că ambele cartonaşe semnate de Haaland vor fi scoase la licitaţie pentru sprijinirea celor care suferă de autism

Ultima actualizare:

    Octavian ŞovreFoto: sportpictures.eu
Octavian ŞovreFoto: sportpictures.eu

Arbitru asistent de fotbal, Octavian Şovre a stârnit numeroase comentarii în presa internațională după ce i-a solicitat două autografe lui Erling Haaland, la finalul meciului Manchester City - Borussia Dortmund (2-1), din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Ulterior, s-a aflat că autografele norvegianului vor fi scoase la licitaţie pentru sprijinirea celor care suferă de autism.

Octavian Șovre a revenit asupra subiectului, declarând pentru frf.ro: "Povestea începe cu câţiva ani în urmă, atunci când împreună cu alţi arbitri din judeţul Bihor şi cu colegi din brigăzi internaţionale am decis să sprijinim o asociaţie care se îngrijeşte de persoanele care suferă de autism, dar şi alte acţiuni caritabile. Una dintre contribuţii a fost oferirea unor suveniruri din sport, în special autografe, cu fotbalişti şi sportivi, pentru a fi scoase la licitaţie şi a aduna fondurile necesare desfăşurării activităţii. Cu acest gând l-am rugat pe Haaland să-mi semneze cartonaşele care, între timp, au ajuns la directoarea asociaţiei respective. Acestea vor fi scoase la licitaţie. Sper să fie valorificate la maxim şi să îi ajute pe cei care au nevoie. Am avut şansa de a intra în contact cu mari sportivi, mari fotbalişti, atât cu ocazia Jocurilor Olimpice, cât şi la alte competiţii internaţionale. Astfel am reuşit să adun autografe în acest scop", a declarat Şovre.Arbitrul a adăugat că este conştient că acţiunea sa nu s-a încadrat în normele impuse arbitrilor UEFA: "În primul rând, aş dori să le mulţumesc şi eu celor care, după ce au aflat de această poveste, au ales să sprijine activitatea asociaţiei în diferite feluri. Am văzut articole sportive donate în scop caritabil şi nu numai, iar acest lucru m-a bucurat. Apoi, sunt conştient că acţiunea mea nu s-a încadrat în normele impuse arbitrilor UEFA. Ceea ce îmi doresc însă este ca prestaţia mea şi a brigăzii din care fac parte să primeze în luarea oricărei decizii privind cariera mea internaţională", a mai spus Şovre.Arbitrul asistent Octavian Şovre a fost avertizat de UEFA la începutul anului după ce a fost implicat în scandalul iscat la meciul Paris Saint-Germain - Istanbul BB, când Sebastian Colțescu a fost acuzat de turci că a folosit o expresie rasistă  (a spus „Ăla negru”): „Îl avertizează pe Octavian Sovre pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) DR şi a articolului 6 alineatul (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA, adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat. Îi ordonă lui Octavian Sovre să participe la un program educaţional cât mai curând posibil, dar înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA”. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net