Transferul secolului: 100 de milioane €

Transferul secolului: 100 de milioane €

Ultima actualizare:

Când Ronaldo a ajuns pe „Bernabeu", în 2009, suma colosală de transfer (94 de milioane de euro) părea imposibil de atins. Ei bine, după numai patru ani, Real Madrid a recidivat şi a pus la bătaie nu mai puţin de 100 de milioane de euro pentru un singur jucător. Noul „galactic" se numeşte Gareth Bale (24 de ani), MVP-ul campionatului Angliei în sezonul trecut.

La capătul unei veri încinse, cu negocieri la sânge între cele două cluburi, stângaciul Bale a ajuns la Madrid chiar în ultima zi în care se puteau face transferuri în Europa. Dimineaţa a făcut vizita medicală, iar în jurul prânzului a semnat contractul pe şase sezoane şi fost prezentat oficial pe stadionul „Santiago Bernabeu", în prezenţa a 30.000 de fani.

Bale ia 42.000 € pe zi la Real

Prin transferul la Real Madrid, Bale şi-a triplat salariul pe care îl avea la Tottenham, urmând să câştige în fiecare sezon peste 15 milioane de euro. Adică 42.000 de euro pe zi, 1.750 de euro pe oră şi 30 de euro pe minut.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jovo Lukic, Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Viorel Paunescu, in 2006 (Sportpictures) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Echipa nationala a Romaniei (Sportpictures) jpg
Inter D’Escaldes Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Liga Campionilor (EPA) jpg
FC Como Manchester United (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image