FOTO şi VIDEO Funeraliile lui Eusebio au întristat Portugalia
În aplauzele a mii de suporteri, sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului fotbalist Eusebio a făcut un tur de onoare pe terenul stadionului Da Luz, conform dorinţei celui care a fost supranumit "Pantera Neagră". Fostul fotbalist portughez a fost înmormântat, luni seară, la cimitirul Lumiar, din Lisabona.
Fostul fotbalist portughez Eusebio a fost înmormântat, luni seară, la cimitirul Lumiar, din Lisabona, aflat în apropierea arenei Da Luz, mii de persoane aducându-i un ultim omagiu în timpul ceremoniilor din cursul zilei.
"Tu eşti regele nostru! Eusebio, Eusebio", au scandat fanii timp de câteva minute, peste 10.000 de persoane adunându-se pe stadionul Da Luz, unde "Pantera Neagră" a făcut un ultim tur de onoare.
Apoi, cortegiul funerar a plecat spre cimitir în aplauzele miilor de fani. La ceremonia religioasă de la biserica Seminário da Luz au participat numeroase personalităţi ale Portugaliei, între care preşedintele Anibal Cavaco Silva şi premierul Pedro Passos Coelho. Fostul atacant al echipei Benfica, Rui Costa, a pus pe sicriu un drapel roşu al formaţiei la care a evoluat şi Eusebio.
"După ce a jucat toată viaţa pe stadionul Da Luz (n.r. - stadionul Luminii), Eusebio merge acum pe un alt stadion, cel al luminii eterne", a spus preootul Vitor Melicias la slujba religioasă.
Transportat într-o limuzină neagră, sicriul, acoperit cu un drapel roşu al formaţiei Benfica, a ajuns la stadion la ora 13.38 GMT (15.38 la Bucureşti), fiind dus în centrul terenului. Apoi, limuzina a făcut un tur al terenului, pe stadion auzindu-se melodia "Con te partiro", cântată de Andrea Bocelli.
Ignorând ploaia, suporterii, dintre care unii cu lacrimi în ochi, au fluturat steguleţe cu chipul lui Eusebio, au aprins fumigene roşii şi au intonat imnul naţional. La trecerea limuzinei negre care transporta sicriul, mulţi fani au aruncat eşarfele roşii pe vehicul. La stadion, în primul rând se aflau toţi jucătorii echipei Benfica, strânşi în jurul antrenorului Jorge Jesus.
Limuzina cu trupul neînsufleţit a plecat apoi pe străzile din Lisabona, urmând să ajungă în faţa Primăriei, unde este prevăzută o ceremonie. Drapelele din capitala portugheză au fost coborâte în bernă. O slujbă religioasă va avea loc la ora 16.00 GMT, la o biserică din apropierea stadionului Da Luz, urmată la o oră de înhumarea la Lumiar.
Fostul atacant portughez Eusebio a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Lisabona. Eusebio da Silva Ferreira, în vârstă de 71 de ani, a murit din cauza unui stop cardiorespirator la ora 04.30 GMT.