Steaua joacă din nou «în familie»

Ultima actualizare:

    Meciurile dintre CFR şi Steaua au fost  mereu încinse (Foto: Răzvan Păsărică)
Meciurile dintre CFR şi Steaua au fost mereu încinse (Foto: Răzvan Păsărică)

Relaţiile de familie sau amiciţie ale lui Reghecampf în Liga I sunt extinse. După întâlniri cu Petrolul naşului Cosmin Contra sau disputele cu Chiajna lui Ionuţ Chirilă, tovarăşul de vacanţe, acum urmează derby-ul cu „fratele mai mare” Miriuţă. Acesta l-a luat sub aripa protectoare la Energie, acolo unde au activat împreună doi ani şi jumătate în perioada 2000 – 2003.

Cei doi antrenori  se cunosc de peste un deceniu şi amândoi au adoptat şcoala germană în metodele de pregătire. Mai mult, când era la Ceahlăul, Miriuţă era enervat de faptul că i se spunea că-l copiază pe stelist pentru că le dădea jucătorilor „punguţe cu vitamine", iar după meciuri îşi strângea elevii la mijlocul terenului pentru o scurtă şedinţă.

A explicat că modelul e luat de la cluburile din străinătate, nu de la roş-albaştrii, dar încă există un punct comun: la CFR a apelat la serviciile unui preparator fizic neamţ, aşa cum Reghe are demult în staff.

Prieteni vechi, ei au avut ocazia să rivalizeze în campionat, pe vremea când Miriuţă era la echipa din Piatra Neamţ, dar de fiecare dată omul de pe banca „militarilor" a câştigat.

Pe lângă orgoliu, cel care pierdea oferea după meci o sticlă de şampanie, ocazie şi pentru a depăna amintiri.

„Până acum nu l-am bătut pe Reghe, un motiv în plus să-mi doresc acum să câştig. E prietenul meu, dar e de ajuns să o antrenez pe CFR ca să fiu rivalul Stelei", a spus tehnicianul ardelenilor. În plus, există o miză specială pentru gazde: din 2005 nu au mai învins Steaua, deşi s-au întâlnit de 19 ori, şi acum chiar dacă sunt undeva la mijlocul clasamentului şi-ar dori un succes de moral.

Misiunea nu pare chiar imposibilă, în ciuda unor probleme de lot, fiindcă oaspeţii sunt decimaţi. Sânmărtean e suspendat, iar opt jucători de bază acuză o stare de oboseală după ce-au fost la loturile naţionale, trei dintre ei ajungând sub comanda lui Reghe abia ieri.

Arena din Gruia va fi neîncăpătoare, mai ales că gazdele au lăsat accesul gratuit femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie. Deşi, iniţial, pentru ca fanii Stelei să nu fie în număr mare, organizatorii au vrut să vândă tichete numai pe bază de buletin şi câte unul singur pentru fiecare cumpărător, în cele din urmă au revenit asupra deciziei. Astfel, suporterii bucureşteni au intrat în posesia tichetelor de la peluză pentru care au plătit câte 10 lei, în timp ce cel mai scump loc a costat 100 de lei la VIP.

simeon stalpnicul png

Tătăruşanu, primul meci ca tătic

Pentru portarul Stelei, Ciprian Tătăruşanu, meciul cu CFR Cluj este unul special. Este primul disputat după ce a devenit tată. Iubita lui, Antoaneta, a născut joi seară un băiat. Evident, goal-keeper-ul naţionalei va juca având gândul la el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image