Paulo Vinicius, salvatorul CFR-ului

Ultima actualizare:

    Paulo Vinicius apare deseori în careul advers, mai ales la fazele fixeFoto: sportpictures.eu
Paulo Vinicius apare deseori în careul advers, mai ales la fazele fixeFoto: sportpictures.eu

Campioana en titre a câștigat (2-1) meciul cu FC Botoșani grație golului marcat de fundașul brazilian Paulo Vinicius

Cu toate că a avut în față o formație moldavă decimată de  accidentări, CFR Cluj s-a chinuit pentru a se impune. Se poate spune chiar că oaspeții au avut mai multe ocazii de gol.În acest context, trupa lui Dan Petrescu a fost salvată de Paulo Vinicius (36 de ani), care a marcat golul victoriei în minutul 76. De data aceasta, fundașul n-a înscris cu capul, la o fază fixă, așa cum o făcuse în Suedia, cu Djurgarden, în preliminariile Ligii Europa, ci cu un șut plasat, din mijlocul careului, după ce a evitat doi adversari.  Execuția sa a fost elogiată de antrenorul secund Costin Curelea, venit la declarații în condițiile în care Dan Petrescu a fost trimis în tribună de arbitrul Sebastian Colțescu: „O victorie destul de chinuită, dar cum Mister spune de fiecare dată, cel mai important e să câștigăm cele trei puncte. Ne-am îndeplinit obiectivul pentru azi, chiar dacă meciul nu a fost extraordinar de reușit. <<Vini>> ne uimește de fiecare dată prin execuțiile lui, atât cu capul, cât și cu piciorul. A dat goluri importante de fiecare dată și ne bucură acest lucru”.Venit la CFR în 2017, de la Apollon Limassol, Paulo Vinicius a strâns 93 de meciuri doar în Liga 1, marcând  14 goluri. Iar unele dintre acestea au adus puncte prețioase formației clujene. După golul izbutit cu Hermannstadt, în urmă cu o lună, cel care a adus de asemenea victoria formației sale, Dan Petrescu spunea despre Vinicius: „E deja un jucător foarte important pentru noi. Va fi greu de înlocuit. Cred că se va lăsa după ce termină contractul. Dacă zice că mai poate încă un an, eu îmi doresc să mai joace. Nu găsești un fundaș care să marcheze goluri cum face Vinicius". Iar brazilianul era elogiat și de antrenorul sibienilor, Ruben Albes: „Probabil, e cel mai bun finalizator din campionat la faze fixe”.

Paulo Vinicius a impus stilul „frichichi”

Cum nu vorbește limba română, Vinicius a impus în limbajul sportiv de la noi un cuvânt nou: „frichichi”. Acesta vine de la formula engleză „free kick”, adică lovitură liberă. Cu referire la faptul că brazilianul înscrie, de obicei, cu capul, la cornere, după scheme exersate. ”Tot timpul facem cu Mister antrenamente speciale, cu mine, cu toți fundașii”, declara Vinicius, după același succes obținut de CFR în meciul cu Hermannstadt.

Marius Croitoru spune că echipa lui merita un egal

Satisfăcut de evoluția formației sale, însă nu și de rezultat, Marius Croitoru a declarat după meciul cu CFR Cluj (1-2) că elevii săi au avut ocazii mai multe şi mai clare. „Am văzut un CFR care s-a chinuit cu o echipă a Botoşaniului formată din copii. Am avut neşansa la golul doi. Consider că Botoşaniul a avut ocaziile mai multe şi mai clare în această seară. Un egal în condiţiile în care suntem era ca o victorie pentru noi. Am înţeles că la lovitura liberă nici n-a fost fault. Asta este! Consider că meritam mai mult, cel puţin un punct”, a spus Croitoru la Digi Sport.Golurile marcate de Vinicius pentru CFR Cluj2020FC Botoșani (2-1)       1 golDjurgarden (1-0) 1 golHermannstadt (1-0)    1 golUniv. Craiova (3-1)    1 golUniv. Craiova (2-3)    1 golFCSB (1-0)   1 gol2019Sepsi Sf. Gheorghe (1-0)   1 golGaz Metan (3-0)  1 golSteaua Roșie Belgrad (1-1)      1 golViitorul (3-1)       1 gol2018FC Botoșani (1-1)       1 golAstra Giurgiu (1-1)    1 golFCSB (1-1)   1 golConcordia Chiajna (2-0)    1 gol2017Poli Timișoara (1-0)   1 golSepsi Sf. Gheorghe (2-0)   1 golCFR Cluj - FC Botoșani 2-1 (1-1)Au marcat: Debeljuh (min. 15), Vinicius (min. 76), respectiv Fili (min. 27)CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Ciobotariu, Vinicius, Camora – Djokovic, Hoban (Pereira, 47), A. Păun – C. Deac (Omrani, 62), Debeljuh (Rondon, 62), Joca (Chipciu,  6, Carnat, 87).Antrenor: Dan PetrescuFC Botoşani: Hankic – Fl. Plămadă (Chalkiadakis, 69), A. Moescu, Şeroni, Ţigănaşu – D. Croitoru (Tîrcoveanu, 31), Ed. Florescu, Ongenda – M. Roman I, Keyta, R. Fili.Antrenor: Marius CroitoruCartonaşe galbene: Hoban (min. 36), respectiv Moescu (min. 52, 82), Roman (min. 58)Cartonaş roşu: Moescu (min. 82)Arbitru de centru: Sebastian ColţescuArbitri asistenți: Octavian Şovre, Daniel MitruţiArbitru de rezervă: Lucian Rusandu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net