Petrolul a promovat după 6 ani în Liga 1

Ultima actualizare:

După șase ani de chin, Petrolul a reușit să revină în Liga 1. Momentul a fost sărbătorit cu fast de fanii care au intrat pe teren imediat după victoria cu Chiajna, scor 2-0, care a asigurat promovarea matematică.

Fanii Petrolului au pătruns pe teren după terminarea meciului (FOTO: Sportpictures)
Fanii Petrolului au pătruns pe teren după terminarea meciului (FOTO: Sportpictures)

Retrogradarea din 2016 nu a însemnat căderea echipei în Liga 2, ci ceva mult mai grav. Fără fonduri și fără viitor, Petrolul de atunci a intrat în faliment. Spiritul găzarilor nu a putut fi omorât, astfel că o mână de oameni inimoși au înscris o nouă grupare în liga a patra.

Au urmat promovări legate, însă din 2018, an în care s-au recuperat sigla și palmaresul, a început chinul în liga secundă. Patru ani s-au chinuit ploieștenii să revină în prima divizie și abia luni au reușit acest lucru. Victoria cu 2-0 obținută în fața Concordiei Chiajna a făcut ca Petrolul să obțină dreptul de a juca în Liga 1 cu o etapă înaintea finalului campionatului și să le permită fanilor să înceapă fiesta. Aceștia au invadat terenul, purtându-și pe brațe idolii.

Odată cu promovarea apar și grijile la Petrolul

Numai că, odată cu performanța au crescut și grijile. Antrenorul principal al grupării, Nicolae Constantin, speră ca problemele financiare ale grupării să fie rezolvate prin apariția unui investitor de ultimă oră. ”Îmi e greu să-mi găsesc cuvintele. Există o bucurie, vedeți ce e aici, lumea e fericită, iar asta e cel mai important. Sincer vorbind, la început nici eu nu-mi puneam mari speranțe, dat fiind că ne-am pierdut finanțarea. Nici toți oamenii nu au fost încrezători. Am avut probleme, asta e, e normal să fie așa. Noi pe partea sportivă ne-am făcut treaba, acum așteptăm și la birouri să fie așa. Nu e o performanță așa importantă pentru mine, cât e pentru orașul Ploiești. Cred că familia pe care am format-o în vestiar a fost principalul atu al nostru”, a declarat tehnicianul după meci pentru Digi Sport.

Pentru al doilea loc care asigură promovarea directă se luptă Hermannstadt și ”U” Cluj.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net