Petrolul riscă să piardă la "masa verde" meciul cu FC Braşov
Portarul Peterson Pecanha a fost utilizat de Petrolul în meciul cu FC Braşov din prima etapă a Ligii 1, însă braşovenii susţin că goalkeeperul nu avea drept de joc din cauza unei suspendări mai vechi.
Nici nu a început bine campionatul că a şi apărut primul caz litigios. Mai precis, în partida dintre FC Braşov şi Petrolul, oaspeţii l-au folosit pe Peterson Pecanha, portar care avea de ispăşit două etape de suspendare din cauza unei eliminări din penultima etapă a sezonului trecut. Însă, prahovenii susţină că Pecanha şi-a ispăşit aceste etape de suspendare în ultima etapă a Ligii 1 şi în meciul din Cupa Ligii, ceea ce ar fi însemnat că portarul avea drept de joc.
Cum regulamentul este ambiguu, oficialii lui FC Braşov, în frunte cu Constantin Zotta, au sesizat comisiile abilitate şi aşteaptă un răspuns favorabil. "Am contestat dreptul de joc al lui Pecanha. Dar nici nu era necesar să contestăm pentru că organele competente se sesizează din oficiu. Articolul 42 spune că etapele de suspendare se marchează începând cu prima etapă din campionat şi Cupa României, nu din Cupa Ligii", a declarat Constantin Zotta pentru DolceSport.
Nu de aceeaşi părere este şi Răzvan Lucescu, antrenorul "lupilor", care susţine că Pecanha avea drept de joc."Cum să fie suspendat Pecanha? A jucat într-un meci din competiţiile interne, am avut şi confirmare de la Ligă. Nu-şi au rost astfel de discuţii", a spus Lucescu la Look TV. Dacă, totuşi, comisiile îi vor da dreptate lui FC Braşov, atunci Petrolul va pierde cu 0-3 la "masa verde", deşi pe teren s-a impus cu 1-0.