Play-out-ul, „în flăcări”. Echipă rămasă fără antrenor, care a clacat

László Balint (46 de ani) a cedat presiunii din play-out și a nemulțumirilor acumulate la echipă, antrenorul lui Oțelul Galați anunțându-și demisia în direct, după ce fosta sa formație a pierdut cu 2-3 în fața celor de la FK Csíkszereda, sâmbătă, în prima etapă de play-out în Superliga României. 

Oțelul Galați (stânga), fără antrenor, după meciul cu FK Csíkszereda (FOTO: Sportpictures)
Oțelul Galați (stânga), fără antrenor, după meciul cu FK Csíkszereda (FOTO: Sportpictures)

Printre altele, tehnicianul a criticat modul în care a arătat Oțelul, în momentele primirii celor trei goluri. „Strict de meci, nu știu dacă e o înfrângere meritată. Repriza a doua am început-o prost... Sunt trei goluri luate identic, pe aceeași zonă”, a consemnat antrenorul, care și-a anunțat plecarea: „Vreau să remarc atitudinea și spiritul jucătorilor, chiar dacă a fost o înfrângere. Le-am mulțumit în vestiar pentru acest lucru. Se face aproape un an, de când sunt la echipă, din păcate am ajuns la concluzia că e mai bine că, în acest moment, și pentru mine, și pentru echipă, să ne despărțim. E o situație în care, probabil, e nevoie de un schimb de energie. Eu am spus-o, săptămâna trecută, sunt un luptător și nu renunț, dar în acest moment, grupul are nevoie de un schimb de energie. Da, e decizie finală, azi a fost ultimul meu meci ca antrenor la Oțelul”, a conchis Balint, vorbind despre demisie și decretând că „părăsește corabia”.

Îi lasă pe gălățeni pe locul patru în play-out

Sosit în martie 2025, Balint a adunat 42 de meciuri pe banca tehnică a Oțelului, câștigând 18 dueluri, 10 fiind remize și 14 înfrângeri. În cele din urmă, tehnicianul a cedat, considerând că echipa ar avea nevoie de un suflu nou și anunțându-și plecarea imediat după fluierul final al celei mai recente partide. Astfel, Balint o lasă pe Oțelul pe locul patru în play-out, gălățenii fiind în situația de a găsi repede un înlocuitor și de a se redresa la timp pentru lupta din această fază a competiției. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
raul asecio jpg
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Bayern Real, Champions League (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Jaqueline Cristian (EPA) jpg
Hugo Ekitiké (EPA) jpg
Valentin Ceauşescu, ”protectorul” steliștilor în anii '80 jpeg
image
image