Președintele FRF a anunțat când se va folosi sistemul VAR pentru prima dată la noi

Ultima actualizare:

Discuțiile legate de arbitrajul din fotbalul românesc s-au amplificat în ultimul timp, criticile la adresa cavalerilor fluierului amplificându-se din cauza erorilor comise de către aceștia. A devenit, așadar, absolut necesar sistemul VAR, iar preşedintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a anunţat, astăzi (joi, 14 decembrie), că asistenţă video pentru arbitraj va fi folosită pentru prima dată la Supercupa României, programată în iulie 2022.

În fotbalul internațional, sistemul VAR e folosit de 3 ani / Foto: EPA-EFE
În fotbalul internațional, sistemul VAR e folosit de 3 ani / Foto: EPA-EFE

Oficialul a dezvoltat ideea: "Până în prezent, tot planul care a fost propus şi stabilit, a fost implementat. Nu avem nicio zi de întârziere. Toţi cei trei parteneri, FRF, LPF şi deţinătorul de drepturi TV, şi-au respectat toate angajamentele în implementarea tuturor acţiunilor din această perioadă de timp, astfel încât în luna ianuarie să trecem la următoarea fază”.

În aprilie 2022 se va testa sistemul

Răzvan Burleanu a subliniat că până acum s-a desfășurat pregătirea offline a arbitrilor. Și că din anul ce vine se va trece la etapele următoare. ”În ianuarie vom avea jocuri live, fără contact cu arbitrul din teren, iar în luna aprilie vom avea primele meciuri în care VAR-ul va fi testat în integralitatea sa. Cu certitudine, primul meci care va beneficia de asistenţă video pentru arbitraj va fi Supercupa României, din iulie 2022 şi că sută la sută toată ediţia de campionat de Liga I, în sezonul competiţional 2022/2023, va beneficia de VAR”.

Finala Cupei e sub semnul întrebării

S-a menționat că e posibilă utilizarea VAR-ului şi pentru finala Cupei României din 19 mai, ”dar nu avem în momentul de faţă toată elementele de garanţie, în ceea ce priveşte validarea FIFA. FIFA ne-a validat fiecare etapă din toate cele parcurse până acum, de aceea şi această certitudine, că din iulie 2022 să avem VAR", a concluzioat Burleanu.

Sistemul de asistență video în arbitraj (în engleză, Video assistant referee), cunoscut și ca VAR, a fost folosit în premieră în fotbal la Campionatul Mondial din 2018. Utilizarea acestuia a fost menționată în regulamentul sportului cu balonul rotund de către International Football Association Board (IFAB) în 2018. România este printre ultimele ţări din regiune care nu a implementat VAR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net